Grămezi mari de pământ lăsate în mijlocul străzii, șanțuri acoperite doar cu pământ, transformat în noroi după ploaia de joi, și o groapă adâncă cât un om, fără nici o protecție în afara unui semn de avertizare, așa arată o lucrare executată „nemțește” de firma germană Pfeiffer, care se ocupă de extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare din municipiul Suceava.
Iar această lucrare „model” nu a fost executată oriunde, ci chiar în centrul municipiului, pe strada care vine dinspre Piața Mare către strada Curtea Domnească.
Aproape de intersecția dintre cele două străzi intens circulate, un morman de pământ tronează în mijlocul străzii, iar în jur nici picior de muncitor – probabil la fel se procedează și la Berlin, Munchen sau în oricare alt mare oraș german. De la acel morman, pe o distanță de aproximativ 50 de metri, de-a lungul străzii Horea, Cloșca și Crișan, adică pe lângă parcarea Pieței Mari, prin fața sediului BRD Curtea Domnească și a Cramelor Bucium, până în parcarea dintre blocurile din spatele sediului Poliției Locale, se întinde un șanț astupat doar cu pământ, care, tasându-se, a lăsat o denivelare de 5 sau chiar 10 cm pe alocuri – o adevărată capcană pentru miile de pietoni care trec pe acolo, dar și pentru mașini.
Cum constructorii nu s-au obosit să pună nici măcar o lopată de pietriș sau balast peste pământul cu care au astupat șanțul săpat, pe alocuri pământul s-a transformat în noroi, prin care trecătorii sunt forțați să treacă pentru a ajunge unde au nevoie.
La capătul „șarpelui” noroios lăsat în urmă de cei care au montat conducte de apă rece, în zona parcării dintre blocuri se găsește un alt morman de pământ, mai mare, lăsat pe marginea unui șanț lung de vreo 5 metri și adânc cât să încapă un om în picioare.
În afara semnului rutier de avertizare nu se găsește o altă măsură de siguranță, precum banda de avertizare în jurul șanțului, cum se practică de obicei, pentru a atenționa lumea asupra pericolului.
Capac la toate, întregul șantier era abandonat, exact în starea descrisă, și nici țipenie de muncitor ieri în acea zonă.
Contactat telefonic, responsabilul de lucrări din Suceava al firmei Pfeiffer, Cristi Munteanu, a spus că lucrarea de pe strada Horea, Cloșca și Crișan nu a putut fi finalizată din cauza defectării buldoexcavatorului cu care s-a intervenit acolo.
„Șanțul a fost astupat provizoriu, să nu îl lăsăm deschis. Imediat ce revenim în zonă vom decapa stratul de pământ și punem balast, așa cum este necesar, iar pe deasupra se toarnă beton sau asfalt”, a declarat reprezentantul Pfeiffer, care s-a angajat ca în câteva zile să readucă strada la starea inițială.
Calvarul celor care au de trecut des pe acolo este de abia la început, pentru că lucrarea, efectuată cu fonduri europene, mai necesită și executarea a aproximativ 40 de branșamente în zona în care s-a intervenit, iar montarea de conducte va continua și pe strada Curtea Domnească, atât în sus, spre Autogară, cât și în vale, către Biserica Sf. Dumitru.