Un conflict mai vechi dintre două familii care dețin sere în zona fostei Întreprinderi de Legume și Fructe (ILF) Suceava a degenerat joi seara în violențe, un tânăr fiind lovit cu cuțitul, iar un bărbat reclamând că a fost lovit cu o sapă.
Joi seară, în jurul orei 21.45, Sorin P., în vârstă de 25 de ani, din municipiul Suceava, a sunat la 112 și a anunțat poliția că a fost lovit cu un cuțit de către Aurel C., în vârstă de 54 de ani, și el din Suceava.
În urma verificărilor efectuate de Poliția municipiului Suceava, a rezultat că familiile celor doi dețin solarii, iar între membrii acestora, luni seară, a izbucnit un scandal legat de faptul că tânărul de 25 de ani ar fi blocat culoarul dintre sere, cu portiera autoturismului său.
Conform anchetei poliției, între membrii familiilor a izbucnit o încăierare, moment în care tânărul de 25 de ani ar fi fost lovit cu cuțitul în mână și antebraț. El a fost transportat la Spitalul Județean Suceava, unde i s-au acordat îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea. De partea cealaltă, Aurel C., bărbatul de 54 de ani acuzat că a lovit cu cuțitul, a depus și el plângere, declarând că a fost lovit cu pumnii în cap și cu o sapă, de fratele și respectiv tatăl lui Sorin P. Și Aurel C. a ajuns la Spitalul Județean, unde a primit îngrijiri medicale, fără a rămâne internat.
Ambii au declarat că se vor prezenta la Serviciul Județean de Medicină Legală, pentru a-și scoate certificate medico legale care să ateste că au fost agresați.
Conform unui comunicat al poliției, „în cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și port fără drept în locuri și împrejurări în care s-ar putea primejdui viața și integritatea corporală a persoanelor, a cuțitului, pentru a se stabili cu exactitate împrejurările și cauzele producerii incidentului”.