Junglă

Bătaie ca-n „Șapte păcate” la Câmpulung Moldovenesc

Ciprian Șipoteanu: „Am sărit să-l apăr, dar am primit și eu mai multe lovituri”
Ciprian Șipoteanu: „Am sărit să-l apăr, dar am primit și eu mai multe lovituri”

Pumni, sânge și acuzații în urma unui scandal care a avut loc într-un bar din Câmpulung Moldovenesc și în care au fost implicați mai mulți localnici și doi tineri din Vama. După o noapte de groază în care au fost implicate atât Poliția, Jandarmeria cât și Ambulanța, se încearcă deslușirea șirului evenimentelor și stabilirea vinovaților. Bătaia care s-a lăsat cu ochi învinețiți, oase și haine rupte, dar și mult sânge a avut loc în noaptea de luni spre marți. Doi tineri din Vama aflați în local spun că altercația a început în jurul orei 2.00, din senin.
Ciprian Șipoteanu, unul dintre cei doi tineri din Vama, spune că incidentul a pornit din cauza unor indivizi din Câmpulung Moldovenesc.
„Eu și prietenul meu Marian (n.r. – Marian Miaută) eram la o masă. La un moment dat a venit un tip de la o masă vecină, căruia știu că-i spune Șcraba, și i-a zis lui Marian că masa e ocupată. Pentru că nu s-a ridicat imediat l-a pus la pământ, și a mai făcut-o încă o dată. În acel moment, în cădere, i s-a spart o sticlă de la bere în mână, iar cei din Câmpulung au tăbărât peste el și l-au lovit. Am sărit să-l apăr, dar am primit și eu mai multe lovituri. Mi-am pierdut cunoștința și m-am trezit afară, lângă Marian, care mi-a spus să fugim, că altfel ne omoară ăia din Câmpulung”, a povestit Ciprian Șipoteanu.
Potrivit acestuia, în scenă au apărut o mașină a Poliției și una a Jandarmeriei, dar și un prieten de-al lor, care a încercat să-i facă scăpați.
„Nu am reușit să plecăm pentru că ne-au înconjurat și au început să lovească în mașini, inclusiv cea a Poliției. În final am ajuns la Poliție, dar pentru că eram prea bătuți au chemat o Ambulanță și ne-au dus la Spital. Aici au apărut din nou cei din Câmpulung și au zis că ne omoară. Ne-am speriat și am chemat din nou Poliția, am mers la sediu, iar de aici am fost escortați de o mașină a Jandarmeriei și am reușit să plecăm spre Vama”, a adăugat Șipoteanu.
Poliția are o altă variantă Adjunctul Poliției Câmpulung Moldovenesc, comisarul Adrian Chițescu, spune că evenimentele stau un pic altfel. Potrivit lui Chițescu, altercația a plecat de la cei doi tineri din Vama, care i-ar fi lovit cu o sticlă pe cei din Câmpulung Moldovenesc, iar de aici până la o încăierare generală nu a mai fost decât un pas.
„În prezent avem înregistrat un dosar penal pentru infracțiunile de ultraj contra bunelor moravuri, loviri și alte violențe, încadrare care se poate schimba în vătămare corporală, în funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale. Cercetările vizează cinci persoane, două din Vama și trei din Câmpulung Moldovenesc”, a precizat comisarul Adrian Chițescu.
Ancheta îl vizează și pe proprietarul localului din centrul municipiului Câmpulung Moldovenesc unde a avut loc bătaia. Acesta este cercetat pentru că nu a respectat prevederile Legii 61/1991, mai exact nu a asigurat paza.
Adjunctul Poliției câmpulungene a infirmat că cele două tabere ar mai fi avut conflicte. Afirmația vine în contextul în care între tinerii din Vama și cei din Câmpulung Moldovenesc au avut loc mai multe dispute pe fondul unei rivalități duse la extrem. Cunoscut este cazul de anul trecut, când doar intervenția promptă a polițiștilor a stopat un adevărat război, când în fiecare din taberele adverse s-au adunat zeci de persoane înarmate cu bâte, furci și topoare, iar încăierarea nu s-a mai petrecut doar printr-un miracol.

Marian Miaută, unul dintre cei doi tineri din Vama
Marian Miaută, unul dintre cei doi tineri din Vama
Ciprian Șipoteanu: „Am sărit să-l apăr, dar am primit și eu mai multe lovituri”
Ciprian Șipoteanu: „Am sărit să-l apăr, dar am primit și eu mai multe lovituri”

Recomandări

Toate drumurile din județul Suceava sunt deschise circulației rutiere. Drumarii, Poliția și ISU Suceava acționează în permanență pentru menținerea viabilității drumurilor

Taxa de salubrizare, majorată la Suceava pentru că o parte semnificativă a populației nu plătește nimic

Taxa de salubrizare, plătită doar de către o parte dintre suceveni - spun autoritățile, care caută soliții să crească gradul de încasare
Taxa de salubrizare, plătită doar de către o parte dintre suceveni - spun autoritățile, care caută soliții să crească gradul de încasare

Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare

Un tânăr fără permis și pozitiv la amfetamină a gonit în trafic, pe raza mai multor localități, în încercarea de a „salva” droguri de mare risc