Bătaie „ca-n filme” din cauza unei glume deocheate



Doi bărbați s-au luat la bătaie și s-au ales cu dosare penale, după unul dintre ei a făcut o glumă puțin mai „deocheată” cu soția celuilalt. După ce toată ziua au lucrat la înlocuirea unei uși, consumînd mai multe sticle de alcool, Vasile B., în vîrstă de 41 de ani, și Petru Olaru B., de 35 de ani, din comuna Capu Cîmpului, s-au mutat la locuința celui de-al doilea, unde au continuat să bea.
Cum, la un moment dat, Petru Olaru B. a făcut o glumă fără „perdea” cu soția prietenului său, acesta, orbit de gelozie, a început să-și bată consoarta. Încercarea prietenului său de a calma spiritele a fost un eșec, bărbații începînd să se lovească reciproc. La un moment dat, Vasile B. a ieșit afară, a mers acasă și s-a întors cu un par, luîndu-l la bătaie pe prietenul său și pe soția acestuia.
În încăierare au fost sparte și vreo două geamuri, doar intervenția vecinilor făcînd ca situația să nu se agraveze și mai tare. Conform informațiilor oferite de către cadrele Postului de Poliție din comuna Capu Cîmpului, pe numele celor doi bărbați au fost întocmite dosare penale, urmînd ca cercetările să fie definitivate în zilele următoare.