Cercetări poliție

Bătaie ca-n codru, între mai mulți tineri, la o discotecă din Botoșana

Mai multe grupuri de tineri din Botoșana, Cajvana și Stulpicani și-au împărțit pumni și picioare într-o bătaie ca-n codru la o discotecă, în altercație folosindu-se și bâte de baseball și sticle, iar o persoană fiind înjunghiată.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, agresiunea s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni, la o discotecă din comuna Botoșana.
Scandalul a izbucnit în jurul orei 2:00, între mai mulți tineri din localitate și unii din comuna Stulpicani, care s-au luat la bătaie. Din local, agresiunea s-a mutat pe terasa din fața clubului respectiv, tinerii din Stulpicani agresând fizic persoane din discotecă.
Potrivit polițiștilor, la spital au ajuns mai mulți tineri, însă, din fericire, nu s-a impus internarea în nici unul dintre cazuri.
Până la sosirea poliției, tinerii din Stulpicani au plecat de la fața locului cu două autoturisme.
Polițiștii au reușit să stabilească identitatea a patru dintre agresori, fiind vorba de Ovidiu F., de 19 ani, Vasile F., de 20 de ani, și Ionel P., de 24 de ani, din comuna Stulpicani, și Florin G., de 19 ani, din comuna Cacica.
„În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, loviri și alte violențe și portul fără drept a cuțitului”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Tânăr de 21 de ani, reținut în arest pentru o răfuială ca-n filme, cu bătaie și tamponare intenționată în trafic

Tineri cu studii în Drept din Suceava au demarat o campanie de înăsprire a legii penale privind violențele asupra femeilor