Bătaia de la discotecă s-a mutat în stradă



Mai mulți tineri și-au împărțit pumni, picioare și bâte în mașini, în urma unui scandal izbucnit la o discotecă din satul Negrileasa, comuna Stulpicani, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
În noaptea sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1:45, cadrele Secției de Poliție Rurală Gura Humorului au fost anunțate prin 112 despre scandalul de la discotecă.
Din cercetările făcute de polițiști s-a stabilit că scandalul a izbucnit sâmbătă seară, în jurul orei 21:00, când un anume Teodor B., de 38 de ani, din localitate, l-a lovit cu palma peste față pe un consătean, Iulian C.. Ulterior, în jurul orei 1:15, Teodor B., fiind în interiorul discotecii, a fost agresat fizic de alți trei tineri, Mihai D., Constantin F. și Ionuț S., toți din localitate, victima fiind internată la Spitalul Gura Humorului, cu diagnosticul „plagă parietală stânga și plagă mâna dreaptă”.
Scandalul, susțin polițiștii, s-a mutat apoi în stradă, unde un amic de-al bărbatului rănit a lovit cu o bâtă autoturismul unuia dintre agresorii acestuia, și altă mașină având parte de același tratament, pagubele fiind estimate la circa 1.500 de lei.
„Cercetările sunt continuate de cadrele Postului de Poliție Stulpicani cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Gura Humorului, în vederea identificării tuturor participanților”, se precizează în comunicatul IPJ Suceava.