Bastarzii lui Caragiale

Cu mici excepții, specialiștii în Caragiale sunt niște inși terni, plicticoși, nesărați. Cu trei rânduri de fălci să te fi născut, și tot nu le-ai putea trosni pe săturate, atunci când se-apucă ei să mi ți-l omagieze pe Caragiale, cel care, fără voia lui, le-a oferit un drum în viață, precum și posibilitatea de a-și deconta diurnele barosane pe la congrese interne și mai ales internaționale.
Încurcate mai sunt și căile eternității, parolă de onoare! Cum ar fi rezistat oare Caragiale la toate cele 365 de zile, câte a numărat „Anul Caragiale”? Ar fi putut el urmări până la capăt măcar o conferință care i-a fost dedicată? Imposibil să fie nenea Iancu atât de masochist.
***
Din pleiada turmentată care foiește la curtea regelui Caragiale, se înalță – ca un colb murdar, de vârsta a treia – Ștefan Cazimir, fondatorul „Partidului Liber Schimbist”, încăput ulterior în PSD, combinatul de prelucrare al micilor partide brute.
Partidul Liber Schimbist – având ca doctrină politică hlizeala idioată – a făcut ochi taman când politicienii noștri învățau să fie politicieni, taman când ei deslușeau cu mari eforturi buchea democrației, taman când în sala de clasă nu trebuia să se audă nici musca.
***
În ’90, Cazimir – doctor în Caragiale, însă mai curând personaj decât exeget al lui nenea Iancu – o făcea pe hlizosul în cele mai nepotrivite momente parlamentare, trăgând de-a-mboulea, pe arătură, cele mai serioase dezbateri. O făcea pe hlizosul, trădând, de fapt, alături de iresponsabilitate, și o lipsă nepatriotică de umor.
***
Până și regretatul Dumitru Tinu reținea, într-un editorial dedicat unei conferințe extraordinare a PDSR (ziarul”ADEVĂRUL”, din 20 ianuarie 1997): „gâlgâielile de râs și aplauzele ce au punctat clovneriile liber-schimbătorului Ștefan Cazimir, vizându-i pe adversarii politici”.
Mult rău a făcut politicii românești Partidul Liber Schimbist, înființat în numele lui Caragiale, fără ca pe Caragiale să-l întrebe cineva:
– Măi omule, ești de acord cu toată parascovenia asta, da sau nu? Vrei să te omagiem în forma asta?
***
Dacă ar primi, măcar din când în când, câte o permisie pe Pământ, Caragiale ar face cât ai clipi ordine printre bastarzii care mișună slobozi la curtea sa, transformată în ogradă de drept comun. Cel puțin caraghiosului Cazimir i-ar rupe un toiag de spinare
Din păcate, pe-acolo pe unde se află, permisiile nu se acordă cu una, cu două. Sau se acordă, dar sub o formă pe care noi nu o cunoaștem.