Panică

Basistul trupei Animal X a căzut secerat pe scenă, în timpul balului



„Hienă” a observat că basistul trupei era la pământ
„Hienă” a observat că basistul trupei era la pământ

Show-ul trupei Animal X, invitată la Balul Bobocilor Colegiului Național “Dragoș Vodă”, ce a avut loc vineri seară, la Casa de Cultură din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a creat panică printre spectatori și organizatori, după ce unul dintre membrii formației s-a prăbușit dint-o dată pe scenă.
“Hienă” și ai lui erau deja pe scenă de aproximativ 20 de minute, în momentul în care basistul trupei, Cercel Lazăr (29 de ani), alias „Tzapu”, a căzut secerat pe scenă, sub privirile îngrozite ale candidaților la titlurile de Miss și Mister, care dansau frenetic în spatele formației.
Întreaga scenă o puteți urmări pe site-ul Monitorului de Suceava, fiind postate imagini video și fotografii de la acest incident.
Solistul, Șerban Miron Copot, a observat după câteva secunde că basistul a căzut și se zvârcolea de durere pe scenă, oprindu-se din cântat.
Organizatorii au tras imediat cortina și, pentru a trage de timp, au început să se prezinte și să spună bancuri.
Pentru câteva minute, toată lumea se întreba ce s-a întâmplat, variantele spectatorilor mergând de la o entorsă de gleznă chiar până la atac de cord. Nu a durat mult și în fața cortinei a apărut “Hienă”, care le-a spus spectatorilor la microfon că basistul și-a luxat genunchiul (deplasare de rotulă).
“Dacă se recuperează în timp util continuăm concertul, dacă nu, nouă ne-a făcut foarte mare plăcere să fim aici, la evenimentul vostru. Asta e, să nu mai spună lumea că nu e periculos pe scenă…”, a declarat Șerban.
Din fericire, după ce organizatorii au mai tras de timp, „Hienă”, „Vierme”, „Greiere”, „Martzianu” și „Tzapu”, acesta din urmă așezat de data aceasta pe o băncuță, au revenit pe scenă și și-au dus show-ul până la capăt.
La finalul concertului, basistul formației a fost așteptat de o ambulanță și dus la spitalul din localitate, unde i s-au acordat îngrijiri medicale.



Basistul se zvârcolește de durere pe scenă
Basistul se zvârcolește de durere pe scenă
„Tzapu” și-a revenit și a intrat din nou în scenă
„Tzapu” și-a revenit și a intrat din nou în scenă
„Hienă” a observat că basistul trupei era la pământ
„Hienă” a observat că basistul trupei era la pământ


Recomandări

Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și a marelui premiu de 100.000 euro ale competiției „Vocea României”

Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și al marelui premiu de 100.000 euro al competiției „Vocea României”
Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și al marelui premiu de 100.000 euro al competiției „Vocea României”