Băsescu:Nu totdeauna faptele ce trebuie îndeplinite sunt plăcute,mergem înainte gândind la simboluri



Președintele Traian Băsescu adeclarat, duminică, la ceremonia de marcare a Zilei Drapelului, că nu întotdeauna faptele care trebuie îndeplinite sunt plăcute, însă, în condițiile în care acestea sunt necesare, resursa pentru a merge mai departe se regăsește în simbolurile naționale.
„Nu întotdeauna faptele pe care le avem de îndeplinit sunt plăcute dar, dacă ele sunt necesare, resursa de a merge înainte o găsești în simbolurile naționale”, a spus președintele.
Traian Băsescu a mărturisit că la evenimentele internaționale la care ia parte primul lucru pe care îl face la sosire este să caute cu privirea între drapelele naționale arborate pe cel al României. „Este simbolul care, deasupra oricărui gând ne însoțește și trebuie să ne însoțească faptele”, a spus președintele.
Președintele le-a urat „La mulți ani!” românilor, de Ziua Drapelului.
„Le doresc să-și iubească simbolul național așa cum este iubit de orice cetățean care își respectă și își iubește țara”, le-a transmis președintele.
Băsescu a remarcat însă faptul că populația a uitat să aibă, în viața de zi cu zi, ca referință valorile naționale, printre care și tricolorul. „Adesea, dacă privești pe stradă, vezi oameni care trec pe lângă tricolor ca pe lângă- un stâlp de iluminat. Este proba faptului că am uitat să avem în viața de zi cu zi ca referință valorile noastre”, a mai spus Traian Băsescu.
În ce îl privește, președintele poartă tricolorul în suflet: „Tricolorul trebuie purtat în suflet. Eu acolo îl am, este parte a sufletului meu”.