Președintele Traian Băsescu a susținut, vineri, la ședința plenului CSM, că nimeni nu va negocia independența justiției „de dragul păcii politice”, el adăugând: „Mai bine război decât justiție neindependentă”.
„E și un moment dificil pentru că e o expectativă așa, oare ce se va întâmpla. Nu se va întâmpla nimic din punct de vedere al justiției. Nimeni nu va negocia independența judecătorilor de dragul păcii politice”, i-a asigurat președintele Băsescu pe membrii CSM.
„Mai bine război decât justiție neindependentă”, a continuat Traian Băsescu.
Președintele a remarcat faptul că în ultimii doi ani rapoartele MCV s-au îmbunătățit și au indicat progrese ale justiției din România, de unde și schimbarea de atitudine și de discurs al său față de situația din justiție de acum 3-5 ani.
„Mizați pe ceea ce am spus, că nimic nu e de negociat în ceea ce privește justiția. Dacă aveam de negociat, o făceam de mult, nu așteptam opt ani și jumătate. Nimic nu este de negociat în ceea ce privește justiția, nici numiri dubioase, nici dosare. Și aveți aici oameni care pot spune că niciodată nu am întrebat de vreun dosar, fie că sunt procurori, fie că sunt judecători, sunt aici oameni care vă pot spune că nu m-a interesat și nu mă interesează”, a mai spus Traian Băsescu.
„În schimb, a fost și o altă putere politică, și ea a fost interesată, vă aduceți aminte cum era mai pe la începutul anilor 2000, venea nu știu care «să îl punem procuror șef la curtea de apel pe nu știu cine, să îl punem șef la SRI Teleorman pe nu știu cine, la Sălaj pe nu știu cine»”. Nu a mai funcționat sistemul, iar instituțiile care țin de CSAT sau de justiție, cel puțin în ceea ce mă privește nu am acceptat nicio urmă de intervenție politică. Așa că nu o voi face acum pe ultimele luni de mandat, mai am 18-19 luni de mandat, până îmi termin al doilea mandat. Nu îmi voi compromite mandatul pe chestiuni din astea”, a continuat președintele.
„Felicitări pentru ce ați reușit în ultimii doi ani. Vă pot spune că CSM este altfel văzut și la Bruxelles, este o instituție parteneră deja în găsirea soluțiilor. Îmi place”, le-a mai spus Traian Băsescu membrilor CSM.