Șeful statului a declarat, duminică, la începutul întâlniii cu reprezentanții FMI, că este ridicolă ideea suspendării Acordului, menționând că, prin „creativitatea” Guvernului au fost găsite soluții noi pentru diminuarea deficitului, pe care partea română dorește să le discute cu Fondul.
Președintele Traian Băsescu i-a primit, duminică, la Cotroceni, pe membrii delegației FMI, BM și CE la București. La întâlnire particpă premierul Emil Boc, miniștrii Finanțelor și Muncii, Gheorghe Ialomițianu și Ioan Botiș, precum și reprezentantul FMI în România, Mihai Tănăsescu. Presa a avut acces pentru câteva minute la începutul întâlnirii.
La începutul întâlnirii, președintele a dat mâna cu cei prezenți și s-a adresat, râzând, membrilor delegației FMI: „News alert: jurnaliștii așteaptă suspendarea acordului cu dumneavostră, ceea ce este ridicol”.
Șeful delegației FMI în România, Jeffrey Franks, a răspuns, râzând: „Am auzit voci că aș fi plecat din țară”.
La începutul discuției, șeful statului a spus că Guvernul a găsit noi soluții legate de deficitul bugetar, pe care partea română dorește să le discute.
„Mulțumim pentru că ați aceptat această întâlnire suplimentară. Justificarea acesteia este legată de creativitatea Guvernului. Am găsit soluții noi de diminuare a deficitului bugetar și vrem să discutăm cu dumneavoastră, să vedem dacă putem ajunge la o înțelegere sau nu. În oprice caz, acordul pe care îl avem acum ne permite să semnăm scrioarea de intenție chiar azi, dacă este nevoie. Oricum, vrem să venim cu noi idei, care să fie convenabile ambelor părți”, a spus Băsescu.
La rândul său, șeful delegației FMI în România, Jeffrey Franks a declarat că există progrese în contextul scrisorii de intenție a părții române către Fond.
„După cum știți, am avut o lungă ședință, ieri (sâmbătă, n.r.), împreună cu ministrul Finanțelor și ministrul Muncii și am înregistrat foarte bune progrese în ceea ce privește textul Scrisorii de intenție, deci suntem într-o poziție bună pentru a avea această discuție suplimentară cu dumneavoastră”, a spus Franks.
Președintele i-a primit și sâmbătă la Cotroceni pe membrii delegației.
Negocierile cu FMI au intrat în impas, în principal din cauza condiției de modificare a OUG 50 privind creditele populației, astfel că vizita misiunii s-ar putea prelungi și nu este exclusă suspendarea acordului, au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate discuțiilor.
Atât Guvernul, cât și partidele din coaliție au o poziție inflexibilă față de modificarea susbstanțială a OUG 50 privind creditele populației prin neaplicarea prevederilor la creditele în derulare. Autoritățile consideră că este anormal ca FMI sa vină în România și să susțină exclusiv poziția băncilor.
„FMI a cerut chiar abrogarea OUG 50”, au spus sursele citate.
Mai mult, partea română consideră că orice divergență privind legislația națională și reglementările europene se rezolvă la nivel instituțional în cadrul Tratatului UE, și nu trebuie să facă obiectul unui acord de finanțare.
Guvernul a atras atenția și că OUG 50/2010 se află în procedură de aprobare în Parlament, iar amendamentele depuse prin partidele de coaliție nu au fost avute în vedere de misiune, deși propun soluții mult mai echilibrate pentru bănci, au afirmat sursele.
FMI a propus ca precondiționalitate în draftul privind scrisoarea suplimentară de intenție modificarea OUG 50/2010 prin eliminarea aplicării prevederilor la contractele aflate în derulare.
Misiunea comună FMI, CE și Banca Mondială este intransigentă și în privința arieratelor, unde a impus de asemenea ca precondiție pentrun acordarea următorarei tranșe plata unor sume consistente.
Potrivit surselor, divergențe de opinie au apărut și în legătură cu unele măsuri de stimulare a economiei propuse de PDL pentru anul viitor, care nu au fost acceptate de către reprezentanții FMI.
Delegația FMI susține că măsurile de stimulare a economiei, printre care reducerea cotei unice sau a contribuțiilor sociale, vor conduce la creșterea deficitului bugetar peste ținta stabilită de 4,4% din PIB, care va fi foarte greu finanțabil în aceste condiții.
Pe de altă parte, partea română susține că fără acțiuni de stimulare economia nu-și va putea reveni anul viitor, iar alte măsuri de austeritate ar putea chiar împiedica procesul de creștere economică.
Discuțiile dintre autorități și FMI s-au blocat sâmbătă seara. Delegația FMI s-a întâlnit sânbătă dimineața cu președintele Traian Băsescu.
La începutul întâlnirii de sâmbătă cu președintele Traian Băsescu, șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a spus că delegația pe care o conduce a avut, la București, „câteva discuții intense și dure”, menționând că există o colaborare bună cu autoritățile și că se va ajunge la o înțelegere.
Președintele Băsescu a declarat, în acest context, că șefii de stat și de guvern din UE, cu care s-a întâlnit la Consiliul European, știu că Europa este încă în criză. „Tocmai am încheiat întâlnirea cu șefii de stat și de guvern din UE (vineri, la Bruxelles, la lucrările Consiliului European, n.r.). Ei probabil știu mai bine decât alții că Europa este încă în criză. Povestea care apare în ziare și la televiziune despre revenirea economiei încă nu este realitate”, a spus Băsescu, la începutul întâlnirii, menționând că riscul ca economiile să reintre în criză este încă „aproape de noi toți”.
Vizita delegației FMI, care a venit în România pentru o nouă evaluare a acordului stand-by, ar fi trebuit să se încheie luni, 1 noiembrie, însă aceasta ar mai putea fi prelungită câteva zile dacă nu se va ajunge duminică la o concluzie.
România are un acord de finanțare externă cu FMI, UE și alte instituții financiare internaționale, în sumă totală de aproximativ 20 de miliarde de euro. România a primit până acum de la Fond tranșe în valoare de 9,8 miliarde DST, echivalentul a 11,6 miliarde de euro (la cursurile de la momentele eliberării fiecărei tranșe) și de 3,65 miliarde euro de CE.
Următoarea tranșă de la FMI este programată pentru mijlocul lunii decembrie și are o valoare de 769 milioane DST (870 milioane euro).