Șeful statului a declarat că a primit, în urmă cu un an, o propunere pentru acordarea titlului de revoluționar pentru circa 2000 de nume, dar a decis să mai aștepte, pentru că a văzut că în decretul pe aceeași temă din decembrie 2004 „găsești tot soiul de oameni care numai revoluționari nu sunt”.
El l-a primit la Cotroceni pe Vasile Paraschiv, erou anticomunist.
Băsescu a spus că a discutat cu revoluționarii care încă din decembrie 2007 au intrat în greva foamei și că aceștia i-au spus că Revoluția din 1989 a fost confiscată.
Vasile Paraschiv a spus că mare parte din revoluționari au fost păcăliți de recompensele materiale date de regimul Iliescu, dând ca exemplu cazul fostului consilier de stat la Cotroceni Dan Iosif.
Potrivit lui Paraschiv, adevărații revoluționari sunt cei care au ieșit în stradă la Timișoara între 16 și 21 decembrie 1989.
Șeful statului a declarat că a văzut revoluția la televizor, la Constanța și că toți oamenii care au ieșit „în Piața Revoluției” au fost supuși riscului de a fi împușcați.
„De asta, disputa asta «cine a fost în CC, cine nu a fost», pentru mine cel puțin pare puțin deplasată. Problema este care dintre revoluționari au fost folosiți ca masă de manevră în zilele următoare și care, totuși, au rămas credincioși”, a spus Băsescu.
El a amintit că sunt 24.000 de revoluționari „înregistrați în primul val”.
„Eu am o listă propusă de Consiliul ăsta care analizează, o propunere de decret pentru circa 2000 de revoluționari, pe care o țin aproape de un an pentru că mi-e foarte greu să înțeleg de ce unii trec de secretariatul ăsta, alții nu trec, fără nicio justificare. Și cum am văzut listele deja aprobate, publicate prin decret chiar în decembrie 2004, pe care găsești tot soiul de oameni care numai revoluționari nu au fost, am decis să mai aștept. E interesant să vedem cum evoluează chiar abordările între revoluționari, între oameni care toți au fost în piață. Problema este că unii au crezut în ceva, alții în cu totul altceva”, a spus Băsescu.