Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, că felicită pe premierul Emil Boc și Guvernul pentru inițiativa de a-și asuma răspunderea pe legile educației, exprimându-și convingerea că acest text va fi discutat cu toți semnatarii Pactului pentru educație.
„Felicit premierul și Guvernul pentru inițiativa de a-și asuma răspunderea pe un text care îmi exprim convingerea că va fi discutat cu toți semnatarii Pactului și cu toți cei prezenți în sală”, a spus Băsescu.
El a arătat că, în momentul de față, consensul asupra unor principii generale cu privire la educație, atât timp cât acestea nu au putere de lege, se dovedește de fapt un „consens mimat și inutil”.
„Acum întrebarea la care trebuie să răspundem este dacă batem pasul pe loc sau avem curajul să facem o reformă amânată 20 de ani. Răspunsul meu este clar: aleg asumarea riscurilor unei schimbări importante, fiind convins că acesta este în interesul elevilor, al studenților și profesorilor, este în interesul României”, a continuat șeful statului.
Traian Băsescu a mai arătat că, personal, susține toate soluțiile care vor duce într-un timp rezonabil la modernizarea și la creșterea performanței sistemului de educație românesc.
În opinia șefului statului, ne aflăm în fața unei alegeri fundamentale, care va influența dezvoltarea unei întregi generații.
„Vrem un proiect coerent care să fondeze școala românească în întregul ei? Sau dorim să continuăm această politică de peticire a unei soluții care și-a dovedit deja ineficiența? Dorim un corp de legi care să cuprindă liniile directoare ale sistemului educațional românesc, flexibil la schimbările în societate? Sau dorim un corp greoi, supra-reglementat care va conduce în anii următori la modificări succesive? Mai înainte de toate: dorim un set de politici coerente menite să răspundă și să rezolve deficiențele din sistem? Sau dorim un text al cărui scop este să nu supere pe nimeni ?”, s-a întrebat Traian Băsescu.
El a menționat că opțiunea sa este că avem nevoie de o schimbare majoră a sistemului educațional românesc, orientată nu spre trecut, ci spre viitor, bazată nu pe interesele unor grupări, ci pe apărarea dreptului la o educație de calitate al elevilor și studenților.
În opinia șefului statului, pachetul de soluții legislative elaborat în continuarea procesului început odată cu lasarea Raportului din 2007 apare ca nucleul de la care trebuie pornită reforma sistemului național de educație, acesta fiind singurul care pune bazele unei noi perspective cu privire la funcționarea sistemului educațional.
Președintele a menționat că absența de performanță a mediului educațional românesc este rezultatul aplicării îndelungate a unei logici a uniformizării și a centralizării excesive.
„În opinia mea, sindicatele trebuie să accepte această competiție și să le spună celor afiliați că soluția cea mai realistă pentru a le crește veniturile este cea a legăturii lui de performanță si că actuala reformă este o șansă pentru a nu mai fi dependenți de voința unui Guvern sau al altuia, ci numai de rezultatele lor și ale echipei pedagogice din care fac parte”, a spus președintele.
El și-a exprimat convingerea, de altfel, că sindicatele au un rol major în stabilirea celor mai echitabile soluții pentru ca performanța să fie cu adevărat răsplătită.
Șeful statului a făcut apel, în finalul discursului, la toți semnatarii Pactului pentru Educație și ai Strategiei care a urmat să revină la spiritul de dialog în care au fost elaborate aceste documente și să înțeleagă importanța unei decizii politice fără de care toate aceste dezbateri vor rămâne pur formale.
Premierul Emil Boc vrea să-și asume răspunderea în Parlament în 2 septembrie pe patru legi, printre care și cele ale Educației, dar pe proiectul propus de președintele Comisiei prezidențiale, Mircea Miclea.
PSD nu e de acord cu asumarea răspunderii, susținând necesitatea unei dezbateri publice, dar pe tema proiectului propus de ministrul Educației Ecaterina Andronescu, prezentat în 14 august.