Președintele Traian Băsescu a trimis o scrisoare președinților Senatului și Camerei Deputaților, în care îi informează că dorește să adreseze un mesaj pe teme de politică internă, în Parlament, în data de 7 martie.
Președintele Băsescu a trimis, vineri, o scrisoare președintelui Senatului, Vasile Blaga, și președintelui Camerei Deputaților, Roberta Alma Anastase, informează Președinția.
„În conformitate cu prevederile art. 88 din Constituția României, doresc să adresez Parlamentului un mesaj cu privire la probleme de politică internă. Vă propun ca data prezentării mesajului să fie data de 7 martie 2012, la o oră pe care să o stabiliți dumneavoastră, în funcție și de programul celor două Camere ale Parlamentului”, se arată în scrisoarea șefului statului, citată în comunicatul Președinției.
Președintele Traian Băsescu a organizat, recent, la Cotroceni, consultări cu partidele, una dintre teme fiind funcționarea Parlamentului, în condițiile protestului parlamentar al opoziției.
El a declarat, după consultări, că, analizând programul de guvernare și cele 15 puncte din discursul liderului PSD Victor Ponta, a constatat că șapte puncte coincid, ceea ce poate însemna că există o bază solida de discuție pentru eventuala revenire a opoziției în Parlament.
Lucrările Parlamentului au fost afectate, în ultima vreme, de protestul parlamentar al opoziției.
Cel mai recent mesaj către Parlament adresat de președintele Traian Băsescu a avut loc în iunie 2011, ședința de plen comun desfășurându-se în absența reprezentanților USL.
El spunea atunci că este esențială pentru credibilitatea Parlamentului limitarea imunității parlamentarilor la declarații și atitudini politice pentru a da „cetățenilor relaxarea că parlamentarii nu sunt deasupra legii”.
Băsescu le-a cerut parlamentarilor să găsească o soluție pentru transpunerea în legislația românească a deciziei 212/2005 a Consiliul ui JAI referitoare la confiscarea averilor obținute illicit.
Președintele spunea că sunt motive temeinice pentru schimbarea structurii Legislativului, deoarece în actualul sistem bicameral cele două Camere se comportă ca într-un sistem monocameral, prin adoptarea tacită a legilor în prima Cameră.