Băsescu vrea mai întâi să studieze raportul și declarațiile oficiale înainte să se pronunțe pe MCV



Președintele Traian Băsescu a spus, miercuri, în conferința de presă de la aeroportul Otopeni la sosirea din deplasarea în America Latină, că nu vrea să comenteze raportul MCV înainte de a studia „atent” documentul și declarațiile oficiale pe această temă.
„Nu aș vrea să fac niciun fel de afirmații până nu studiez atent și raportul pe Justiție și declarațiile”, a spus Băsescu, întrebat de jurnaliști cu privire la concluziile din raportul prezentat miercuri de Comisia Europeană.
Comisia Europeană afirmă că deși unele progrese s-au făcut, România ar trebui să facă mai mult pentru funcționarea statului de drept, purtătorul de cuvânt Mark Gray precizând că s-au făcut câțiva pași, dar nu toți cei recomandați de CE.
Gray a spus că în cazul recomandărilor făcute Guvernului de la București de către Comisia Europeană acestea au fost parțial îndeplinite, parțial nu.
„S-au înregistrat progrese, dar din raport se înțelege foarte bine că mai sunt lucruri de făcut”, a spus purtătorul de cuvânt al Comisiei.
Oficialul UE a spus că Guvernul român a începlinit multe dintre recomandările CE privind statul de drept, dar nu pe toate.
Potrivit acestuia, există restanțe privind protecția sistemul judiciar față de atacuri, demiterea miniștrilor cu probleme de integritate și demisia membrilor Parlamentului cu decizii finale de incompatibilitate.
Comisia susține că deși respectarea Constituției și a hotărârilor pronunțate de Curtea Constituțională a fost restabilită, nerespectarea independenței sistemului judiciar și instabilitatea cu care se confruntă instituțiile judiciare rămân o sursă de îngrijorare.
În raportul Comisiei se subliniază, de asemenea, importanța numirii unui nou Procuror General și a unei noi conduceri a Direcției Naționale Anticorupție care să se bucure de încrederea opiniei publice și care să facă dovada independenței, integrității și profesionalismului necesare pentru obținerea unor rezultate concrete în combaterea corupției.
Recomandările Comisiei subliniază, de asemenea, responsabilitatea pe care o au miniștrii și parlamentarii în a oferi un exemplu în materie de respectare a integrității.