Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că se va încerca introducerea votului prin corespondență pentru a facilita românilor din străinătate exprimarea opiniei politice și a anunțat suplimentarea programelor menite să consolideze atașamentul acestora față de țara de origine.
„Diplomația română va continua să acționeze pentru liberalizarea accesului cetățenilor săi pe piața europeană a muncii și contez și aici pe cooperarea statelor membre. În sprijinul românilor care aleg să trăiască temporar sau permanent în străinătate, vom încerca să introducem votul prin corespondență pentru a le facilita exprimarea opiniei politice”, a declarat Traian Băsescu, la întâlnirea cu ambasadorii acreditați la București.
El a anunțat suplimentarea programelor menite „a susține și a promova integritatea culturală, lingvistică și spirituală românească în vederea consolidării atașamentului românilor din afara granițelor față de țara de origine, pentru a-i încuraja să se implice în dezvoltarea ei pe termen lung”.
„În același timp, vom coopera cu partenerii externi pentru tratarea corectă a naționalilor noștri, fără generalizări inoportune, dar cu sancționarea individuală în baza legii a actelor infracționale”, a mai spus șeful statului.
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, marți, la TVR Internațional, că dorește ca Legea votului prin corespondență să fie adoptată în 2011, astfel încât să poată fi în vigoare în 2012, an electoral.
Baconschi anunța, în 28 decembrie, lansarea în dezbatere publică a proiectului de lege privind exercitarea prin corespondență a dreptului de vot de către alegărorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate. El preciza că procesul de elaborare a textului a implicat constularea, din partea MAE, a AEP și a MAI, dar și a unor profesori universitari sau experți în cadrul ONG-urilor, precum și parlamentari.
Ministrul arăta că votul prin corespondență este o necesitate democratică, având în vedere faptul că, în acest moment, peste 3 milioane de români au reședința sau domiciliul în străinătate. El motiva, totodată, necesitatea unui astfel de proiect de lege invocând faptul că limitarea dreptului de vot doar la secțiile de vot genera frustrări legitime din partea celor care nu puteau să își exercite opțiunea și, pe de altă parte, implica și costuri foarte mari.
Potrivit lui Baconshi, la ultimele alegeri a fost făcut un efort considerabil pentru a deschide 294 de secții de votare, în condițiile în care nu se pot prezenta la vot, în medie, mai mult de 5% din membrii comunităților românești.