Președintele Traian Băsescu le-a transmis, joi, inițiatorilor procedurii de suspendare, că și-au asumat imensa provocare de a trimite în fața electoratului un politician care a refuzat să-i mintă pe români, el precizând că își av asuma, la rândul său, această provocare.
„Am văzut că v-ați asumat o imensă provocare. Vreau să știți că mi-o asum alături de dumneavoastră. Provocarea pe care v-ați asumat-o e aceea ca un politician, fie el și președintele României, care a refuzat să-i mintă pe români pe timp de criză, e trimis în fața electoratului să fie validat sau invalidat”, a spus Băsescu.
Șeful statului a precizat că, pentru el, a fost o obligație, ca președinte, să le spună românilor adevărul despre finanțele țării și despre ce poate și ce nu poate România în criză.
„S-ar putea ca referendumul să confirme că am avut dreptate să fiu cinstit cu românii. Nu i-am mințit, nu i-am păcălit, le-am spus exact cum stăteam și ce putea facă Guvernul să facă pentru ei, dar nu pentru că așa am gândit eu, ci pentru că ce spuneam era rezultatul discuțiilor cu Guvernul, Banca Națională, FMI, Uniunea Europeană și Banca Mondială”, a spus Băsescu.
Șeful statului a spus că era nevoie ca un politician, cel mai legitim în sistemul politic românesc, să aibă curaj să se așeze alături de Guvern și să le spună românilor care este realitatea.