Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, înainte de plecarea la reuniunea șefilor de stat din Europa Centrală și de Est, de la Varșovia, că și ”unora din România” le displace catalogarea grupărilor din Donețk și Lugansk ca fiind teroriste, informează Mediafax. Traian Băsescu a arătat că situația din regiune, care va fi analizată în cadrul reuniunii șefilor de stat din Europa Centrală și de Est de la Varșovia, va fi domninată de problema ucraineană, unde punctul de vedere al României este cel exprimat de la Palatul Cotroceni, luni.”Repet, atât timp cât Federația Rusă susține grupările teroriste din Donețk și Lugansk, este un partener al grupărilor teroriste. Știu că și unora din România le displace desemnarea grupărilor din Donețk și Lugansk ca fiind grupări teroriste, dat atât timp cât aceste grupări iau ostatici reprezentanți OSCE, fac ziduri vii din populație în fața instituțiilor pe care le ocupă, jefuiesc, ele nu pot fi decât grupări teroriste, așa cum sunt definite de președintele Porosenko. Cred că este cel mai autorizat să definească tipul de grupări care acționează în estul Ucrainei”, a declarat șeful statului.
