Reacție

Băsescu trimite Parlamentului spre reexaminare Legea de respingere a OUG referitoare la duty-free



Președintele Traian Băsescu a trimis Parlamentului, ieri, cererea de reexaminare a Legii pentru respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului 48/2006 privind comercializarea mărfurilor în regim duty-free și duty-paid, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de Administrația Prezidențială.
Băsescu apreciază că prin respingerea OUG se va ajunge la menținerea comercializării mărfurilor în regim duty-free și duty-paid în frontierele terestre ale României, ceea ce ar fi contrar legislației europene, „magazinele duty-free putând reprezenta puncte de evaziune fiscală”.
Șeful statului consideră că, prin restrângerea cadrului de comercializare a acestor mărfuri, se asigură un control eficient al acestui fenomen și prin acest control se va înlătura posibilitatea săvârșirii unor infracțiuni.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2006, privind comercializarea mărfurilor în regim duty-free și duty-paid urmărește asigurarea unei funcționări a magazinelor duty-free în conformitate cu principiile după care își desfășoară aceste unități activitatea în țările Uniunii Europene, prin supunerea magazinelor duty-free unui control eficient și prin diminuarea numărului magazinelor cu vânzare în regim duty-free.
Conform comunicatului, „președintele amintește că OUG nr. 48/2006 a fost adoptată întrucât acest act normativ contribuie la reducerea criminalității transfrontaliere”.
În cererea transmisă Parlamentului se arată că desființarea acestor magazine va elimina posibilitatea săvârșirii infracțiunilor de contrabandă, evaziune fiscală, contrafacere și concurență neloială prin aceste puncte, infracțiuni care au adus atingere dreptului de proprietate intelectuală. De asemenea, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2006 privind comercializarea mărfurilor în regim duty-free și duty-paid transpune în legislația națională prevederile europene în domeniului comerțului duty-free. Prin urmare, este necesară menținerea acestei situații legislative prin aprobarea de către Parlament a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 48/2006, apreciază președintele.
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a solicitat Președinției, printr-o notă, retransmiterea către Parlament a legii de respingere a ordonanței care interzice funcționarea magazinelor duty free în frontierele de stat.
Prin reintrarea în vigoare a OG 104/2002, magazinele duty-free amplasate la frontiera terestră cu statele terțe (Republica Moldova, Serbia și Ucraina) își vor relua activitatea.
„Față de cele de mai sus, apreciem necesară soluționarea în temeiul Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative republicată, prin dispoziții tranzitorii, a problemelor care apar ca urmare a respingerii OUG 48/2006”, se mai spune în nota transmisă Președinției.
Legea de respingere a OUG de desființare a magazinelor duty-free a fost trimisă la Președinție, pentru a fi promulgată de șeful statului.
Ordonanța a fost adoptată de Guvern la sfârșitul lui iunie 2006, fiind publicată în Monitorul Oficial în 30 iunie 2006. Actul normativ a trecut de Senat în 23 octombrie 2006, a avut raport de respingere din partea Comisiei de politică economică a Camerei, iar legea de respingere a fost adoptată în 13 februarie 2007 de plenul Camerei Deputaților.
Ordonanța prevedea că magazinele duty-free de la punctele de trecere a frontierei terestre sau navale vor fi obligate să își înceteze activitatea în cel mult 90 de zile, iar spațiile comerciale de acest tip din aeroporturile internaționale vor funcționa numai cu autorizația Ministerului Finanțelor, eliberată pe cinci ani.
Actul normativ permitea magazinelor duty-free amplasate în punctele de trecere a frontierei de stat terestre sau navale să își continue activitatea numai până la lichidarea stocurilor existente, dar nu mai mult de 90 de zile de la data publicării ordonanței în Monitorul Oficial.
Ca o consecință a ordonanței, din acest an, comercializarea mărfurilor în regim duty-free este pemisă doar în magazinele amplasate în aeroporturile internaționale, pe fluxurile de plecări externe, în magazinele diplomatice, precum și la bordul aeronavelor care efectuează curse externe, dar numai pentru persoanele care călătoresc într-o țară din afara spațiului UE. Vânzarea mărfurilor către călătorii care au ca destinație un stat membru UE se face în regim duty-paid, chiar dacă produsele sunt vândute prin magazine duty-free.
Regimul duty-free permite comercializarea mărfurilor fără taxe.



Recomandări

Final al Ordonanțelor 13-14 în Parlament: Camera Deputaților a aprobat OUG 14 și legea de respingere a OUG 13

Liviu Dragnea: Vom vota legea de respingere a OUG 13 pentru a nu mai rămâne loc de nicio interpretare