Fostul președinte Traian Băsescu spune că este de acord cu procurorul șef al DNA că, din punct de vedere penal, protecția Parlamentului nu trebuie să existe, dar în același timp trebuie garanția că nu există „procurori care își fac un titlu de glorie din a pune scalpuri la cingătoare”, informează Mediafax.Într-o intervenție telefonică la o emisiune a postului B1 Tv, Băsescu a arătat că este de acord cu eliminarea imunității aleșilor pe probleme de justiție, însă ar trebui păstrată imunitatea privind declarațiile politice.”Hai să o luăm cu exemple practice, altfel risc să generez speculații. Eu, ca om politic, sunt de acord că un ticălos care modifică probe, fie el și senator, deputat sau ministru, pentru a putea înșela justiția, trebuie să fie arestat fără să îi mai dea Senatul sau Tăriceanu vreun aviz. Un om care prin modificarea probelor încearcă să înșele justiția n-are ce să primească protecție de la Parlament. A fost un caz (…), un om care a vrut să se sustragă urmăririi penale, n-are de ce să primească protecție din partea Parlamentului. Deci aici trebuie umblat undeva… în Constituție, în legi, în modul de interpretare a literei și spriritului Constituției” a arătat Băsescu.





