Băsescu, Tăriceanu și lideri ai partidelor politice vor fi la Iași în 24 ianuarie



Premierul Călin Popescu Tăriceanu se va afla, alături de mai mulți miniștri, la Iași, unde va lua parte, în 24 ianuarie, la manifestările dedicate Unirii Principatelor, la care și-ar fi anunțat participarea și președintele Traian Băsescu, dar și lideri ai partidelor, potrivit autorităților locale.
Relu Fenechiu, președintele organizației Iași a PNL, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că în 24 ianuarie premierul se va afla la Iași însoțit de președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, și de mai mulți miniștri: Adrian Iorgulescu (Cultură și Culte) Cristian Adomniței (Educație), Varujan Vosganian (Economie și Finanțe), Ovidiu Silaghi (IMM-uri) și Paul Păcuraru (Muncă).
De asemenea, în 24 ianuarie vor fi prezenți la Iași parlamentarii liberali și lideri filialelor din zona Moldovei. Liderii liberali se vor întruni, cu acest prilej, într-o ședință cu caracter restrâns, în care vor discuta strategia pentru alegerile locale din acest an, au precizat surse din PNL.
De asemenea, la manifestările din Piața Unirii și-au confirmat prezența și mai mulți lideri ai PSD, în frunte cu Mircea Geoană.
„De fapt, va veni la Iași, începînd cu data de 23 ianuarie, aproape întreaga conducere națională a PSD. Vor fi și Ion Iliescu, Nicolae Văcăroiu, Ioan Rus, Ecaterina Andronescu, precum și liderii din teritoriu, din zona Moldovei. Va avea loc o întrunire regională, în care vom analiza rezultatele obținute la alegerile euro-parlamentare și vom dezbate strategia și oferta electorală a partidului la alegerile din acest an”, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, Doru Tompea, președintele organizației municipale PSD Iași.
Și PDL are propriul program de manifestări: o „Gală a premiilor de excelență”, în seara zilei de 23 ianuarie.
PDL își propune să premieze zece personalități ale Iașului din lumea afacerilor, medicină, cercetare, sport, educație, precum și elevi merituoși. La acest eveniment vor participa, din partea PDL, Elena Udrea, Gheorghe Flutur și Gheorghe Ștefan.
Manifestările oficiale dedicate Unirii Principatelor se vor desfășura, ca în fiecare an, în 24 ianuarie în Piața Unirii din Iași. Aici vor avea loc o paradă militară, un scurt ceremonial religios, depuneri de coroane la statuia lui Al. I. Cuza, apoi discursuri ale politicienilor prezenți la eveniment, iar în final cei prezenți se vor prinde în tradiționala Horă a Unirii.