Președintele Traian Băsescu a declarat că susține fără rezerve revenirea la salariile de dinainte de reducerea acestora.
„Astăzi aflu că președintele nu e de acord cu revenirea la salarii dacă afectează deficitul structural de la salarii și pensii, e o mare minciună”, a spus Băsescu, duminică, făcând referire la unele interpretări ale declarațiilor sale de la întâlnirea cu delegația FMI, CE și BM.
El a menționat că mărirea de salarii nu produce niciun fel de deficit structural crescut la fondul de pensii, dimpotrivă, îl reduce.
Șeful statului a precizat că susține „fără reverve” revenirea la salariile de dinainte de reducere, lucru pe care l-a comunicat Fondului și fostului Guvern, dar și în Parlament.
Băsescu a precizat că i-a adus și noului Guvern la cunoștiință „această obligație față de personalul bugetar”.