Băsescu: Structura delegației României a fost definită strict pentru atingerea obiectivelor



Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la întoarcerea din vizita în SUA, că structura delegației României a fost definită strict pentru atingerea obiectivelor, din aceasta făcând parte miniștrii apărării, Gabriel Oprea, Externelor, Teodor Baconschi, dar și șefii serviciilor secrete
„Observați structura delegației. Ea a fost aleasă, definită strict pentru atingerea obiectivului acestei vizite”, a declarat Traian Băsescu.
El a făcut și o trecere în revistă a întâlnirilor membrilor delegației pe parcursul vizitei în SUA.
„În cursul vizitei delegația s-a întâlnit cu președintele Obama, cu vicepreședintele Biden, noul director al CIA, generalul Petraeus, un prieten al României, ca de altfel și vicepreședintele Biden, cu noul secretar al apărării, domnul Panetta, cu congresmenii, care s-au constituit în comitetul de prietenie cu România, care vor vizita în octombrie România și, de asemeni, întâlniri la Departamentul de Stat”, a mai spus șeful statului.
Președintele Băsescu a precizat că își propune ca săptămâna viitoare să facă o conferință de presă în care să intre în detaliile vizitei, „atât cât se poate”.