Președintele Traian Băsescu a criticat, luni, „indignarea” unor „SRL-uri” și instituții private, care spun că se ocupă de problema romilor în Italia întrucât statul i-a abandonat, precizând că a vorbit cu Silvio Berlusconi pe această temă și că statul nu e obligat să procedeze ca oamenii de presă.
„Am avut discuții cu premierul Berlusconi, legat de situația romilor aflați în Italia”, a spus Traian Băsescu.
Acesta a continuat: „Aș vrea să fac o paranteză. Am văzut indignarea manifestată public de către niște oameni care au dreptul să și-o manifeste, dar nu batjocorit, de genul «noroc că ne ocupăm noi», SRL-ul nu știu care sau să spun care altă instituție privată, că statul român își abandonează oamenii. Aș vrea să fac precizarea că statul român nu își abandonează cetățenii”, a declarat Traian Băsescu.
El a menționat că statul român nu este obligat „să procedeze la fel cum procedează oameni de presă”.
„Nu avem aceleași mijloace și aceleași modalități și reguli de a acționa în situații în care cetățenii români sunt în dificultate”, a mai spus șeful statului.