Băsescu: „Statul protejează pe românii care nu încalcă legea și oferă asistență celor care o încalcă”



Președintele Traian Băsescu a ținut să precizeze, ieri, la întoarcerea de la Roma, că statul român îi protejează pe cetățenii români aflați în străinătate și care nu încalcă legile, iar celor care fac acest lucru nu le oferă decât asistență.
Șeful statului a precizat că a participat, ieri, la o slujbă oficiată de preoți ortodocși români, la noul sediu al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
El a menționat că acest nou sediu, la fel ca și domeniul pe care se află, a fost achiziționat pe baza unui parteneriat între Biserica Ortodoxă Română și statul român.
Președintele a spus că statul român a cheltuit o sumă consistentă cu achiziționarea clădirii și a terenului, menționând că această episcopie va deveni un centru al românismului și al ortodoxiei la Roma.
El a ținut să adauge că a semnat deja decretele privind înființarea a trei noi consulate în Italia și deschiderea, de asemenea, a încă opt agenții consulare în această țară.
Președintele a spus că inaugurarea Episcopiei Ortodoxe Românești de la Roma este unul din elementele complexe ale acțiunii statului român pentru sprijinirea cetățenilor români din Italia.
„Aș dori să fac o precizarem pentru scepticii cu privire la capacitatea statului român de a-și proteja cetățenii: este adevărat, cu destulă întârziere și cu o lipsă de capacitate de a anticipa evoluțiile în zona migrației forței de muncă, dar vă pot informa că ceea ce s-a văzut azi, crearea Episcopiei BOR din Italia este unul din elementele complexe ale acțiunii statului român pentru sprijinirea cetățenilor români aflați Italia”, a spus Băsescu.
În acest context șeful statului a ținut să facă precizarea că statului român îi protejează pe cetățenii români aflați în străinătate care nu încalcă legile. Băsescu a adăugat că pe cetățenilor care se află în străinătate și încalcă legile statul român le oferă doar asistență.
Șeful statului a explicat că nici un stat nu îi protejează pe cei care încalcă legea.