Peședintele Traian Băsescu a spus, miercuri, după ședința de bilanț pe 2010 al SRI, că Serviciul trebuie să aibă ca priorități pentru anul 2011 securitatea alimentară, nucleară, dar și securitatea sistemului de sănătate.
„O prioritate rămâne în continuare siguranța energetică și eventuale vulnerabilități din punct de vedere al asigurării necesarului de energie pentru economia națională și pentru populație. De asemenea, rămâne o prioritate sesizarea disfuncționalităților în funcționarea aparatului de stat, la nivel central și local. La acest bilanț, spre deosebire de anul trecut, am solicitat SRI să se implice în destructurarea grupărilor de crimă organizată de la nivel local. Cele la nivel național erau o prioritate a lor, dar am cerut ca SRI să se ocupe, să furnizeze informații MAI, parchetelor, legate de grupurile de crimă organizată din județe”, a declarat Traian Băsescu.
El a menționat totodată ca priorități ale SRI securitatea alimentară și nucleară.
„Trebuie să intre în atenția SRI pentru a preveni orice risc din acest punct de vedere. Rămâne o prioritate securitatea sistemului de sănătate, unde încă nu avem un răspuns de ce, dacă a crescut bugetul în 10 ani de la 1 miliard la 4 miliarde de euro, de ce asistența medicală este mai slabă. Încă nu avem un răspuns clar și implicit nu avem o soluție de gestionare eficientă a resurselor”, a mai spus șeful statului.