Băsescu spune că a aflat joi seară că fratele său e asociat într-o firmă cu fata unui director la ME



Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Botoșani, că a aflat joi seară că fratele său este asociat într-o firmă cu fiica unui director în Ministerul Economiei și cu un fost locțiitor al Departamentului Armamente din MApN și că i-a sugerat să se retragă.
„Dacă de adversari și de dușmani te poți apăra, de frate mai greu”, a spus președintele.
Șeful statului a adăugat că după ce a aflat despre implicarea acestuia într-o firmă a discutat cu el și i-a cerut să se retragă.
„Abia astă-noapte (n.r. joi noapte) am aflat că el a intrat într-o firmă. Am purtat o discuție cu el și i-am sugerat să se retragă. Dacă m-ar fi întrebat înainte i-aș fi spus să nu o facă”, a declarat Traian Băsescu după ce a participat la o întâlnire cu reprezentanții administrației locale din județul Botoșani.
Președintele Traian Băsescu i-a cerut fratelui său să se retragă dintr-o firmă în care acesta este asociat cu fiica unui director în Ministerul Economiei și cu un fost locțiitor al Departamentului Armamente din MApN, precizând că societatea respectivă nu a fost implicată în contracte militare.
Presa a relatat despre această firmă, Defense, Security and Intelligence CO – Desintco SRL, sugerând că ar putrea fi impilicată în diverse contracte militare și că ar fi un conflict de interese, dat fiind că șeful statului conduce CSAT.
„Președintele Traian Băsescu regretă că un membru al familiei sale este acționar al unei firme cu activități legate de domeniul militar. Președintele a primit asigurări că firma nu a fost implicată în contracte cu produse militare. De asemenea, Președintele i-a solicitat domnului Mircea Băsescu să renunțe imediat la calitatea de acționar în respectiva firmă”, se arată într-un comunicat al Președinției.
De asemenea, șeful statului mulțumește mass media pentru semnalarea acestui caz și regretă situația creată.
Fratele șefului statului, Mircea Băsescu, este asociat într-o firmă cu fiica fostului șef al Romarm Aurel Cazacu și cu un fost general MApN, Sandu Ion Eftimie, care a deținut postul de locțiitor al Departamentului Armamente din MApN până la începutul lui 2009, când s-a pensionat.
Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, firma Defense, Security and Intelligence CO – Desintco SRL a fost înființată în 4.2.2009 și are sediul declarat în Voluntari, pe strada Emil Racoviță, nr.70, bloc Vila 33, însă există mențiunea „sediu expirat”.
Acționarii firmei sunt Oiță Romeo, Sandu Ion-Eftimie, Mircea Băsescu, Geamănu-Grigore-Andrei-Cristian și Cazacu Maria Cristina.
Sandu Ion Eftimie a deținut postul de locțiitor al Departamentului Armamente din MApN până la începutul lui 2009, când s-a pensionat. Cazacu Maria Cristina are 22 de ani, este fiica lui Aurel Cazacu.
Obiectul principal de activitate este „activități de consultanță și management”. Obiectele secundare de activitate sunt „intermedieri în comerțul specializat în vânzarea produselor cu caracter specific, n.c.a.”, intermedieri în comerțul cu produse diverse, servicii de reprezentare media, comerț cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin Internet, activități ale tur-operatorilor, activități de organizare a expozițiilor, târgurilor și congreselor, alte servicii de rezervare și asistență turistică, activități ale agențiilor turistice, activități de design specializat, activități ale agențiilor de publicitate, activități de consultanță în domeniul relațiilor publice și al comunicării.
Filmat de Antena 3 cu camera ascunsă, Mircea Băsescu afirma, într-un material publicat, joi seară, pe site-ul postului, că nu este asociat cu niciun general și că nu se pricepe la armată. Nici la vederea documentelor printate de pe site-ul Registrului Comerțului, care atestă faptul că este acționar alături de ceilalți patru în firmă, Băsescu nu admite parteneriatul. Fratele președintelui spune că nu-l cunoaște decât pe unul dintre aceștia, „pe Geamănu”, care a venit la Constanța cu ocazia expoziției de tehnică navală și care i-a propus să se asocieze într-o firmă.
„A fost o propunere căreia însă nu i-am dat curs”, a spus Mircea Băsescu.
Vineri, după apariția comunicatului Președinției, Mircea Băsescu a spus că a fost sunat la telefon de către fratele său și că va face demersuri pentru a se retrage din această firmă.
O reprezentantă a firmei Desintco a răspuns, la numărul de telefon afișat pe site-ul Registrului Comerțului ca telefon de contact al societății. Aceasta a afirmat că societatea nu a încheiat până acum niciun contract, nu a derulat nicio afacere și nu a făcut vreo plată.
„Nici măcar nu a plătit vreun salariu sau alte cheltuieli de acest gen. Nu a rulat niciun ban”, a afirmat femeia, care a refuzat să-și spună numele.
Aurel Cazacu, în prezent director în Ministerul Economiei, a declarat la Realitatea TV că o va retrage pe fiica sa din afacere.
„Când Oiță a considerat să-mi spună că vrea să introducă și firma fiicei mele în ceva legat de programul Grifon, eu am spus imediat că fata mea iese de acolo, pentru că apărea un conflict de interese”, a afirmat Cazacu, referindu-se la noul sistem de monitorizare și intervenție denumit Grifon și conceput de specialiștii români, sistem lansat oficial, săptămâna trecută, la expoziția de sisteme navale destinate armatei, „Naval Defense Exhibition”, de la Constanța.