Președintele Băsescu și premierul Tăriceanu, în calitate de gazde, vor avea numeroase întâlniri bilaterale cu șefii de stat și de guvern care vor participa la summitul NATO, printre care cu George W. Bush, Angela Merkel și Hamid Karzai.
Surse oficiale au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că președintele american George W. Bush se va întâlni cu omologul său român, Traian Băsescu, dar și cu premierul Călin Popescu-Tăriceanu. Condițiile în care se vor desfășura întâlnirile nu au fost încă stabilite, cert fiind însă faptul că liderul de la Casa Albă va fi însoțit, la summitul NATO de la București, de Secretarul de Stat, Condoleezza Rice, precum și de secretarul Apărării, Robert Gates.
Băsescu și Tăriceanu au de asemenea programate bilaterale cu cancelarul german, Angela Merkel, care va fi însoțită la summitul NATO de șeful diplomației de la Berlin, Frank-Walter Steinmeier, precum și de Franz Josef Jung, ministrul german al Apărării.
Premierul britanic, Gordon Brown – care va fi însoțit de ministrul Apărării, Des Browne, și de șeful Statului Major britanic – va avea de asemenea o întrevedere atât cu premierul Călin Popescu-Tăriceanu ct și cu președintele Traian Băsescu.
Președintele afgan, Hamid Karzai, a cărui delegație va fi formată din 45 de persoane, are de asemenea programate bilaterale atât cu premierul, cât și cu președintele României. Potrivit programului nedefinitiv, președintele Franței, Nicolas Sarkozy, are de asemenea programată o întâlnire cu președintele Traian Băsescu.
Data și locația exactă a întrevederilor bilaterale, precum și numărul final al acestora urmează să fie stabilite săptămânile următoare, dar cu siguranță agenda oficialilor români, în calitatea lor de gazdă a summitului, va fi una foarte consistentă.
Summitul ar putea constitui un prilej pentru o întrevedere la nivel de șefi de stat România-Republica Moldova, însă deocamdată cert este doar faptul că președintele Vladimir Voronin va veni însoțit de ministrul de Externe, Andrei Stratan, și de ministrul Apărării, Vitalie Mihai Vrabie.
Președintele Viktor Iușcenko, a cărui țară ar putea obține MAP cu ocazia summitului, se va afla de asemenea la București, însoțit de ministrul Apărării și de șeful diplomației de la Kiev.
Summit-ul NATO de la București, din 2 – 4 aprilie, va fi precedat de o întâlnire de gradul zero între președintele SUA, George W. Bush, și liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, care va avea loc în 1 aprilie, la Neptun, scrie „Evenimentul Zilei”, citând surse oficiale.
Conform cotidianului citat, organizatorii summit-ului nu confirmă încă informația, dar întrevederea, spun surse oficiale, ar fi fost deja stabilită și se va ține pe 1 aprilie, însă nu în Capitală, ci la reședința de vară a președintelui Traian Băsescu de la Neptun.