– Președintele și premierul României au participat ieri la slujba de canonizare a mitropolitului Varlaam al Moldovei, ignorându-se reciproc, deși ambii au stat pe scena de unde s-a oficiat ceremonialul religios
– La final, cei doi au primit câte o icoană cu Sfântul Varlaam, Băsescu fiind aplaudat de mulțime, iar Tăriceanu primind mulțumirile speciale de la PS Daniel, favoritul pentru funcția de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, pentru că a sprijinit la realizarea raclei unde au fost depuse moaștele fostului mitropolit al Moldovei
Președintele și premierul României au fost în același timp la Secu. Cei doi s-au aflat ieri la mănăstirea Secu din județul Neamț, unde au participat la slujba de canonizare a mitropolitului Varlaam al Moldovei. Dacă Traian Băsescu și soția sa au venit încă de la începutul slujbei, premierul Călin Popescu Tăriceanu a ajuns după circa jumătate de oră. Așa cum se întâmplă de mai multă vreme, cei doi s-au ignorat reciproc. Cuplul prezidențial a stat în partea din față a scenei improvizată pentru oficierea slujbei, în timp ce primul ministru a preferat polul opus, unde s-a întreținut cu președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, dar și cu miniștrii Adrian Iorgulescu și Paul Păcuraru. Printre prelații care au oficiat slujba de ieri de la mănăstirea Secu s-au numărat și ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, dar și arhimandritul Melchisedec, starețul mănăstirii Putna.
Ieri, la mănăstirea Secu, religia a fost eclipsată de politică. Mulțimea a fost atentă mai mult la ceea ce făceau politicienii decât la slujba în sine. Nici prelații nu au scăpat prilejul de a-i saluta pe mai marii țării, și asta chiar în timpul slujbei. Pentru că a stat mai aproape de mulțime, Traian Băsescu a fost și cel mai urmărit personaj politic. Aproape orice mișcare a sa era comentată de oameni. „Stă cam ghebos, ar trebui să fie mai drept, că doar e președinte”, a spus o femeie care nu-și mai dezlipea ochii de la șeful statului. O alta a remarcat că Traian Băsescu e cam singur: „Ceilalți stau împreună. La el vin doar preoții”. Calm pe tot parcursul slujbei, Traian Băsescu s-a așezat de câteva ori pe scaunele amplasate în spatele său, dar nu prea a avut parte de odihnă. Prima oară a fost nevoit să se ridice după ce un preot a venit să-i împărtășească pe soții Băsescu. A doua oară s-a ridicat pentru că slujba se apropia de sfârșit. De partea cealaltă a scenei, Călin Popescu Tăriceanu s-a întreținut cu o parte dintre membrii cabinetului său, dar și cu Bogdan Olteanu. Premierul a apărut în fața scenei doar la final, când PS Daniel, mitropolitul Moldovei și favoritul pentru ocuparea funcției de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, le-a oferit mai marilor țării câte un cadou. Acesta a constat într-o icoană reprezentându-l pe Sfântul Varlaam. Dacă Traian Băsescu a fost aplaudat de oamenii din primul rând în momentul în care a primit icoana, Călin Popescu Tăriceanu a primit mulțumiri speciale din partea lui PS Daniel pentru că a acordat un sprijin substanțial pentru finalizarea la timp a raclei unde s-au depus moaștele mitropolitului Varlaam.
– Baie de mulțime pentru Băsescu în curtea mănăstirii
La finalul slujbei de ieri de la Secu, toți politicienii s-au perindat pe la racla cu moaște, unde s-au închinat, nu înainte de a săruta o icoană care-l reprezenta pe Sf. Varlaam. Pelerinii din primele rânduri au observat că premierul nu a făcut cruce înainte de a săruta icoana și l-au taxat murmurând a dezaprobare. Tăriceanu a mai rămas apoi câteva minute pe scenă, după care a mers împreună cu înalții prelați la agapa frățească organizată cu ocazia acestui eveniment. În schimb, Traian Băsescu a preferat să plece de la mănăstire. Asta nu înainte de a da mâna cu oamenii, de a se poza și de a schimba câteva cuvinte cu cei care s-au înghesuit să-l vadă îndeaproape în carne și oase.
– Înghesuială pentru pomană la finalul slujbei
Dacă politicienii au avut parte de un tratament preferențial, pelerinii veniți la mănăstirea Secu chiar și din după-amiaza zilei de marți au fost nevoiți să se înghesuie la pomana oferită la finalul slujbei. Alți credincioși au rămas în curtea mănăstirii și s-au închinat la racla cu moaștele Sf. Varlaam. Și ca la orice manifestare unde se adună foarte multă lume, nu au lipsit nici micii comercianți. Aceștia și-au împânzit marfa pe marginea drumului, iar clienții nu au lipsit.
– Canonizarea mitropolitului Varlaam, decisă pe 20 iunie 2007
Mitropolitul Varlaam s-a născut în jurul anului 1585 în părțile Vrancei. În 1628 a fost trimis într-o misiune la Moscova, iar în 1632 a fost ales mitropolit al Moldovei. A înființat o tipografie la Iași, în care a tipărit mai multe cărți de învățătură. În 1645 a convocat un sinod al ierarhilor din Moldova și Țara Românească, cunoscut ca Sinodul de la Iași. În aprilie 1653 s-a retras la mănăstirea Secu, de unde a trecut la cele veșnice în anul 1657. Anul acesta, pe 20 iunie, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a decis canonizarea mitropolitului Varlaam. Ca urmare, în calendarul ortodox, pe 30 august se va sărbători de acum înainte Sf. Varlaam.






