Joi, 24 Ianuarie, zi marcată cu o culoare specială în calendarul istoric al României. Când dictez aceste însemnări ceasornicul indică 10.30, iar la Iași n-au început discursurile comemorative ale oficialităților locale ( primar, prefect, notar) care elogiază, mereu cu aceleași cuvinte, evenimentul Unirii. Ciudat, în epoca istorică pe care o trăim, interesul pentru Cuza și corifeii actului din 1859 a scăzut simțitor, înlocuit fiind de interesul pentru vârfurile, aflate în conflict, ale politicii actuale. Se vor prinde în aceeași horă Băsescu și Tăriceanu? – este întrebarea pe care am auzit-o în trei buletine de știri la radio și în relatările în direct realizate de două televiziuni. Se vor călca pe bombeu? În discursuri vor încăpea și lingurițe cu otravă, strecurate pe sub umbrela emoției unioniste? Dacă vor trece unul pe lângă celălalt se vor saluta, sau vor scoate limba și vor face gestul șoferilor care îndoaie din cot mâna dreaptă, cu pumnul strâns transmițând un mesaj falic fără echivoc? Dacă aș mai întârzia două ceasuri (înțeleg că imediat după prânz festivitățile se vor isprăvi) aș afla negreșit. Nu mă interesează și, în general, cred că noi, jurnaliștii, am acordat o atenție excesivă acestei hârjoane. Închei, deci, acest capitol încercând să memorez, din cartea de istorie, nume, chipuri, portrete legate cu adevărat de actul Unirii.
În lume, la Davos, vicepreședintele american (fost) Al Gore, a ținut un discurs amplu și convingător despre pericolul global al încălzirii planetei. Aflată și ea acolo, Condoleezza Rice, mâna dreaptă a președintelui Bush în politica americană, a ținut să asigure lumea că economia din țara Unchiului Sam nu se prăbușește, că e prea bine structurată pentru a sucomba, că va rămâne în continuare vectorul mondial al progresului. Așa o fi! Încerc să-mi bag mereu în cap ideea că femeile nu mint niciodată. Am în buzunar un dolar care se chircește și se face tot mai mic de la o vreme. Îl încurajez cu o palpare prietenească, împrumutându-i optimismul secretarului de stat american. Rămâne mic și mototolit, între leii românești care se fac și ei, pe zi ce trece, pisici, șoareci, gândaci de bucătărie. America era optimistă în privința Recesiunii și prin anii treizeci când, trecând pe trotuarele din New York, trebuia să te uiți mereu în sus pentru că ploua cu sinucigași. Era unica soluție pentru cei care dădeau faliment, striviți de datorii și de bănci. Și în România etajele aruncă în stradă nefericiți care, înspăimântați de hăul zilei de mâine, găsesc unica soluție de “salvare” punându-și capăt zilelor. Cel mai cutremurător caz a fost cel al tinerei de 21 de ani care s-a aruncat în gol ținându-și în brațe fetița de doi ani. Statisticienii au constatat că un procent semnificativ dintre noi suferim depresii mai mult sau mai puțin grave. Capitalismul, absent o jumătate de veac din România, a băgat în cimitire generațiile vechi, adaptate luptei concurențiale, găsind aici o lume majoritar pregătită în sistemul protecționist comunist. Statul dă, statul face, statul ne conduce ca pe o turmă, spre bine sau spre rău. Rămași singuri, cu un stat care se ceartă și se păruiește de dimineața până seara, unii se aruncă pe geam.
În Italia, la Torino, frații noștri de la Râm ne-au mai făcut un cadou sângeros. Asta așa, de Ziua Unirii. Doi români, un bărbat și o femeie, oameni care lucrau acolo legal și traversau pe zebră, atenți să nu încalce regulile civilizației peninsulare, au fost ciuruiți în plină stradă. Din trupurile lor au fost extrase 11 gloanțe. Crima, la prima vedere, pare făptuită în stilul lecțiilor administrate românilor, concetățeni ai lui Mailat. Un prieten din Ploiești, Mircea Mihăilescu, om serios, patron al unei unități Bosch, partener de încredere al unei mari companii germane, mi-a povestit că de sărbători, aflându-se în țara lui Goethe, au fost dați afară din hotelul pe care-l plătiseră anticipat, el, familia lui și familia unor prieteni, sub un pretext ridicol. Au fost zvârliți în stradă doar pentru amănuntul că erau români. Iată lucruri care mă pun, ne pun, pe gânduri. Să mai aștept să văd dacă Băsescu și Tăriceanu se prind în aceeași horă?! Să fim serioși!
