Președinții României și Ungariei au declarat la finalul discuțiilor care au avut loc, luni, la Budapesta că au stabilit că interconectarea rețelelor de transport enmergetic între cele două țări este o prioritate, menționând în acest context, ca prim exemplu, conducta de gaze Arad-Szeget. Președintele ungar a menționat că țara sa este hotărâtă să continue parteneriatul strategic cu România din toate punctele de vedere.
„Am ajuns la acordul că este necesar să reușim conectarea tuturor rețelelor energetice de care beneficiază fiecare dintre cele două țări. Concret, am discutat despre conducta care leagă Aradul de Szeged, precum și despre alte căi de comunicare care leagă cele două țări”, a spus Solyom, menționând că a stabilit cu Băsescu că cele două sisteme de transport trebuie integrate în sistemul european.
„Această interconectivitate va contribui la creșterea greutății României și Ungariei în contextul colaborării euroepene”, a mai spus Solyom.
Președintele ungar a adăugat că a discutat cu omologul său român și despre proiectul Nabucco „considerat de prim ordin pentru ambele țări”. „Ne-am exprimat speranța comună că Uniunea Europeană își va impune punctul de vedere referitor la acest proiect”, a spus președintele ungar.
La rândul său președintele Traian Băsescu a menționat că întâlnirea cu omologul său ungar a însemnat posibilitatea reluării unor subiecte care au mai fost discutate la București și la Odorheiu Secuiesc.
„O spun cu toată plăcerea, întâlnirea a prilejuit consolidarea relațiilor la nivelul celor doi șefi de stat”, a spus Băsescu.
Băsescu a menționat că România susține fără rezerve proiectul Nabucco pe care îl consideră un proiect european „asupra căruia UE trebuie să se aplece cu un mai mare efort politic și diplomatic”.
Băsescu a arătat că este extrem de important ca sistemele naționale de transport de gaze să fie interconectate. El a menționat că în discuția pe care a avut-o pe 12 ianurie cu președintele CE, Jose Manuel Durao Barosso, au fost considerate prioritare pentru regiune realizarea conectării conductei Arad-Szeged, pentru transportul de gaze.
Băsescu a menționat de asemenea că în discuțiile cu omologul său ungar a subliniat „necesitatea ca europenii să treacă de la declarații despre nevoia de acțiuni ecologice, la lucruri practice”.
Șeful statului român a menționat că l-a informat pe Solyom că punctul de vedere al României este că va trebui explotat eficient coridorul de transport Rin-Main-Dunăre.
Președintele Român a menționat, de asemenea, că și-a exprimat speranța că președinția ungară a UE, în 2011, va fi un moment când proiectul va fi promovat.