Băsescu: Și în anii următori vom participa militar în Irak, Afganistan și Balcani



Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, la bilanțul MAp, că România va continua, în anii următori, să participe militar în Irak, Afganistan și Balcanii de Vest, cu un nivel de forțe care să corespundă nevoilor din teatre și angajamentelor asumate.
„Sigur, va rămâne un obiectiv major al României să își respecte angajamentele militare anterior asumate, ceea ce înseamnă că și în anii următori vom participa și în Balcanii de Vest și în Irak și în Afganistan cu un nivel de forțe care să corespundă și nevoilor din teatre și care să corespundă și angajamentelor noastre”, a spus Băsescu.
Șeful statului a menționat, referitor la Afganistan, că nu este suficientă pentru menținerea stabilității acestei țări implicarea militară, fiind necesară și o contribuție la reconstrucția instituțională.
Băsescu le-a mulțumit militarilor români pentru participarea în teatrele de operațiuni externe, menționând că așteaptă să avanseze în grad, de la colonel la general, un militar român care să fi fost în Irak, Afganistan sau în Balcani.