Băsescu și Boc, într-o poză istorică?



Treptele Parlamentului, în partea lor de sus, cu vizibilități ample. Băsescu, încruntat, se stropșește la presa care, în mod evident, pune întrebări imbecile. Întrebarea care a iritat fizionomia de linii întretăiate și cratere a președintelui a fost dacă va mai candida. Nu e treaba voastră, s-a rățoit alesul poporului. Și apoi știu să-mi port singur de grijă.
În chenarul pozei încap, în dreapta, Boc, iar în stânga și spate, grămadă organizată cu ajutorul coatelor, fruntași PD-L. Toți vor să se vadă, toți vor să fie văzuți, conectați electric la energiile și siguranța de sine ale marelui bărbat.
Voi întârzia încercând să descifrez portretul domnului Emil Boc și mesajul subliminal pe care-l teleportează țării. Boc zâmbește constant și tâmp. Fizionomia lui rămâne, câtă vreme vorbește președintele, neclătinată, habotnic prins în mrejele unei liturghii, vrăjit, topit de adulație, anesteziat de otrăvurile înalte care curg din vorbele idolului și stăpânului său. Emil Cioran, marele nostru gânditor de talie universală, descrie strălucit, într-un eseu din „Lacrimi și sfinți”, trăirile fecioarelor care își dedică viața bisericii și, prin călugărie, lui Iisus Hristos, perceput ca amantul divin. Scriitorul, slobod față de cele divine, își îngâduie să spună că aceste fecioare învelite în negru au orgasm cât stau pironite, cu lacrimi în ochi, în fața icoanei Mântuitorului, vrăjite de frumusețea-i sprituală și călcătura pe apa norilor.
Ei bine, cercetând privirea oblică, ușor în sus, încărcată de umilință și smerenie a domnului Boc, m-am dus cu gândul la celebra scriere a lui Cioran. N-am mers firește până acolo încât să-mi îngădui să cred că primul-ministru s-a umezit de emoție în nădragi, frecat de dulcea înfiorare a vecinătății șefului – puternic, stăpânitor, cu o virilitate politică deasupra oricărei îndoieli.
Nu. Domnul Boc, vrednic purtător al poreclei de premier și președinte de partid, trăia doar fireasca juisare a supușilor îngăduiți, o clipă doar, dar ce fericită clipă, în dreapta tatălui. Și asta nu în culise, unde fundul său tăbăcit a ignit la atâtea șuturi, ci în văzul lumii, unde te poți făli cu o atât de râvnită protecție. Numai astfel am putut tălmăci zâmbetul tâmp și înțepenit al domnului Boc, profesor de constituții și clujean pe deasupra.
Cât ține însă o poză în care tronează Traian Băsescu? Răsfoiesc, la întâmplare, imagini din arhiva A.M.Press, unde-mi omor zilele. Una conține un duet fotografic menit, prin fericirea siameză a chipurilor, să biruie timpul. Îi înfățișează pe Traian Băsescu și Petre Roman pe o scenă. Primul ține strâns cu mâna lui dreaptă mâna stângă a celuilalt, ambele zvârlite energic spre cer. E semnul victoriei, dar întors. Un V răsturnat. Cine avea însă timp, în euforia momentului dominat de strigătul băsescian ”Ești cel mai bun Petre!”, să tălmăcească semne? Petre a fost ras curând din poza lui Traian. Durata s-a comprimat la viața unei efemeride.
Zâmbesc ironic la o altă imagine care înfâțișează, la învestire, guvernul Ciorbea. Din această poză n-a rămas decăt Băsescu. Primul ras a fost premierul Ciorbea prin dibăcia intrigilor ascunse și criticilor la vedere, din interior, ale aceluiași Băsescu pe atunci ministru. Nici această imagine n-a biruit timpul.
Arhiva pozelor din care au dispărut, asasinate fotografic, persoanele cele mai apropiate de Traian Băsescu, e consistentă. Întrebarea este cât timp va trece până când Traian Băsescu va decide, din interese numai de el știute, de noi doar bănuite, sacrificarea lui Boc? Citesc o declarație a liberalului Ludovic Orban rostită acum câteva zile undeva în provincie. Orban, care a lucrat multă vreme cu Traian Băsescu și nu poate fi bănuit deci că nu-l cunoaște, zice că zilele lui Boc în fruntea guvernului sunt numărate. Mai sunt și unii analiști care prognozează debarcarea ”furioasă” a lui Boc în toamnă, înaintea prezidențialelor, pentru vina de a nu fi aplicat măsurile cerute de președinte pentru nimicirea crizei. Ca și pe Roman, ca și pe Ciorbea, ca și pe atâția alții, Băsescu își sacrifică fără remușcări oamenii pentru a se salva pe sine. Închei, în consecință, jocul meu de-a pozele istorice cu Traian Băsescu. Din ele, până acum, n-a rămas decât Băsescu. Cine îl va rade și pe el, la toamnă, din poză?