Președintele Traian Băsescu s-a întâlnit, duminică, la Iași, la hotel Europa, cu președintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, după discuții fiind programată o declarație de presă.
Tot la hotel este programat și un dejun oferit în onoarea oaspeților.
Președintele Traian Băsescu a sosit la ora 10.00 și, imediat ce a coborât din mașină, a salutat presa ținută la 30 de metri distanță și cei câțiva ieșeni din zonă cu „Bună dimineața și bine v-am găsit”, salutând în stilul caracteristic.
La zece minute după intrarea lui Traian Băsescu în hotelul unde are loc întâlnirea celor doi președinți un grup de zece săteni din localitatea Cotnari, împreună cu Alecu Chitaru, au scandat lozinci împotriva prefectului, nemulțumiți de nerezolvarea unor probleme mai vechi legate de retrocedarea unor terenuri. Alecu Chitaru, autointitulat reprezentant al țăranilor din Cotnari, a organizat mai multe acțiuni de protest, ultima finalizată cu blocarea unui drum european. „Astăzi stăm aici până îl vedem pe domnul președinte și îi dăm memoriul să vadă și el că la Cotnari nu se face dreptate. Nu vrem să facem scandal, dar vrem să știe că suntem aici și să ne asculte”, a spus Chitaru, susținut de cei 10 țărani.
La ora 10.50 a sosit și coloana oficială cu președintele Republicii Moldova. În timp ce Vladimir Voronin intra în clădire, doi polițiști în civil din sistemul de protecție au imobilizat o femeie care a încercat să înainteze cu un buchet de flori în mâna, crezând că este vorba despre Traian Băsescu. „Vreau și eu să-i dau un buchet de flori președintelui și nu mă lasă. Poate am și eu o problemă să discut cu el”, a vociferat femeia, care a fost dusă 30 de metri mai departe și lăsată în să plece.
În timpul discuțiilor, soția președintelui Băsescu, Maria, și cea a președintelui Republicii Moldova, Taisia Voronina, s-au plimbat la Grădina botanică și au fost la Mitropolia Iași.
În jurul orei 15.00, Vladimir Voronin a plecat spre Republica Moldova prin Vama Sculeni, iar Traian Băsescu a mers la Bacău, de unde a luat avionul spre București.