Băsescu: S-a decis că Ucraina și Georgia vor fi în NATO, deși acum nu îndeplinesc criteriile de MAP



Președintele Băsescu a declarat, joi, că în proiectul declarației summit-ului se arată că s-a decis ca Georgia și Ucraina să devină membre ale Alianței când vor îndeplini criteriile, pentru a nu se interpreta că decizia privind neacordarea MAP pentru acestea ar fi fost luată de o țară nemembră.
Băsescu a explicat că cele două state se află în dialog intensificat cu NATO și că în Consiliu s-a ajuns la conluzia că Ucraina și Georgia nu îndeplinesc condițiile pentru a primi Membership Action Plan.
„S-a stabilit ca miniștrii de Externe să analizeze, în decembrie anul acesta, dacă cele două țări îndeplinesc criteriile și să decidă acordarea MAP dacă le îndeplinesc sau când le îndeplinesc”, a spus Băsescu.
El a precizat că s-a decis ca miniștrii de E-xterne să hotărască acest lucru fără a fi necesar un summit NATO în acest sens.
„Este puțin probabil ca la summit-ul de la Strasbourg să se discute despre extindere”, a mai spus Băsescu.
Șeful statului a ținut însă să sublinieze că la reuniunea NATO s-a decis, cu toate acestea, ca cele două state să devină membre NATO, „constatându-se riscul politic al declarațiilor făcute în unele capitale”.
Băsescu a citat din documentul final: „Salutăm aspirația euro-atlantică a Ucrainei și Georgiei. Am hotărât, azi, că aceste state vor deveni membre NATO”.
El a explicat că, pentru a nu se interpreta că un stat din afara Alianței ar fi hotărât că Georgia și Ucraina nu îndeplinesc, la acest moment, criteriile pentru MAP, Consiliul a decis să-și manifeste hotărât determinarea ca cele două țări să devină, în viitor, membre NATO. Președintele nu a menționat la ce stat din afara Alianței se referă.
Băsescu a mai spus, în acest context, că este pentru prima dată când vede un document în care nu se folosește formularea „dacă vor fi îndeplinite criteriile” și a amintit că România a avut criterii de îndeplinit.
NATO salută reformele din Ucraina și Georgia și sprijină solicitarea lor de a primi MAP, a anunțat, joi, secretarul general al Alianței, Jaap de Hoop Scheffer, spunând că aceste țări vor deveni membre ale Alianței.
Scheffer a spus că statele aliate au convenit că cele două țări vor deveni membri NATO. El a salutat în numele tuturor statelor aliate reformele întreprinse de ambele țări și a anunțat de asemenea că va începe o perioadă de angajament intensificat.
Secretarul general al Alianței a anunțat că o evaluare a situației pentru acordarea MAP (Membership Action Plan) va fi făcută în luna decembrie.
Aderarea Ucrainei și Georgiei la NATO ar fi „o eroare strategică enormă”, a declarat, joi, adjunctul ministrului rus de Externe, după ce liderii Alianței Nord-Atlantice au promis că în viitor cele două foste republici sovietice ar putea fi integrate, relatează Reuters.
Aderarea Georgiei și Ucrainei la Alianță ar fi „o eroare strategică enormă care ar avea consecințe dintre cele mai grave pentru securitatea pan-europeană”, a declarat Aleksandr Grușko citat de agenția Interfax.
Cancelarul german Angela Merkel și președintele Republicii Franceze, Nicolas Sarkozy, au declarat, joi, la București, că nimeni din afara NATO nu poate impune Alianței pe cine ia aliați și pe cine nu.
Cancelarul federal a declarat că, la discuțiile din Consiliul Nord-Atlantic (NAC) asupra Ucrainei și Georgiei, „nu au existat diferențe majore între aliați” asupra faptului că Rusia nu are dreptul să dicteze NATO pe cine ia aliați și pe cine nu.