Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, că deja s-a ajuns ca arestările de 29, 60 de zile să fie o practică iar după ce se constată că cel arestat trebuie pus în libertate pentru că nu se confirmă faptele, nici un procuror nu răspunde.
Șeful statului a făcut aceasta afirmație în fața Parlamentului, în contextul în care vorbea despre necesitatea responsabilizării activității puterii judecătorești prin instituirea unei răspunderi a magistraților și prin creșterea transparenței activității CSM.
„Am propus ca reglementarea răspunderii judecătorilor și procurorilor să se realizeze prin lege organică. Fac o paranteză. Deja avem mult prea multe hotărâri, decizii la CEDO care amendează statul român sau pun la plată statul român pentru că mulți dintre petenții, petiționarii din România nu-și găsesc dreptatea în justiția românescă. În același timp – am mai spus-o public în ultimul timp și o mai spun o dată – deja s-a ajuns ca arestările de 29, 60 de zile să fie o practică iar, după ce se constată că omul trebuie pus în libertate pentru că nu se confirmă faptele, nici un procuror nu răspunde. România nu poate deveni un stat polițienesc, iar dacă politicul nu atinge justiția, nici judecători, nici procurori, nu cred că putem tolera ca, fără răspundere, să facă politică domnii procurori”, a spus șeful statului.
El a mai afirmat că stabilirea răspunderii magistraților reprezintă un element important în aprecierea eficienței justiției.
„De asemenea, pentru evitarea situațiilor cu care ne-am confruntat în ultimul timp, în proiectul legii de revizuire am propus obligația judecătorilor de a se supune Constituției, legilor și deciziilor Curții Constituționale, al căror caracter obligatoriu nu a fost întotdeauna respectat de instanțele de judecată. Pentru o consolidare a principiului separației și echilibrului puterilor în stat, am considerat că este cazul ca șreședintele României să nu mai fie parte a CSM, chiar și numai prin prezidarea ședințelor acestui for. Pe de altă parte, activitatea CSM trebuie să fie una transparentă. Tocmai de aceea, am propus interdicția adoptării hotărârilor CSM prin vot secret și obligativitatea motivării acestora”, a conchis Traian Băsescu.