Președintele Traian Băsescu a declarat, duminică seară, că România nu va mai trage ultima tranșă de la FMI, de un miliard de euro, dată fiind evoluția economică, precizând că va fi trasă doar tranșa de la UE.
El a spus că România a decis să nu mai tragă ultima tranșă de la FMI, menționând că s-a constatat că nu mai este nevoie de această în urma evoluțiilor economice.
„Nu mai tragem ultima tranșă de la Fondul Monetar Internațional, dar o tragem pe cea de la Uniunea Europeană, necesară pentru acoperirea deficitului bugetului de stat”, a spus Băsescu.
O misiune FMI – CE se află în România pentru a șaptea evaluare a acordului stand-by, în care se analizează îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru ultimul trimestru din 2010 și se negociază condițiile privind un nou acord, de tip preventiv. Misiunea se încheie marți, 8 februarie.