Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că din cauza efectelor evoluției mediului de afaceri internațional, România a modificat obiectivul privind inflația din 2008, de la 4,5% la 5,5%, iar pentru anul viitor este anticipat un nivel de 3,8%.
„Din păcate, în ultimele două luni ale anului trecut și în primele luni ale acestui an, obiectivele noastre în legătură cu acest subiect nu au fost atinse. În 2007 obiectivul nostru a fost o inflație anuală de 4,8%, dar, din nefericire, am atins 5,5% din inflația anuală. În 2008 ne-am propus o inflație de 4,5%, dar, din cauza efectelor evoluției mediului de afaceri internațional, am corectat acest obiectiv la nivelul de 5,5%. Pentru anul următor ne-am propus un obiectiv de inflație de 3,8%”, a spus șeful statului la deschiderea Forumului Economic Româno-Suedez organizat la Stockholm.
Datele prezentate de Băsescu sunt diferite față de cele indicate de Institutul Național de Statistică (INS), Banca Națională a României (BNR) și Comisia Națională de Prognoză (CNP).
Inflația de la finele anului trecut a urcat la 6,57%, potrivit INS, ținta băncii centrale fiind, pentru 2007, de 4%, plus/minus un punct procentual.
În cel mai recent asupra inflației, publicat la începutul lunii februarie, BNR a revizuit în creștere, cu 1,6 puncte procentuale, prognoza de inflație pentru acest an, de la 4,3% la 5,9%, și estimează pentru decembrie 2009 o inflație anuală de 3,9%. Ținta băncii centrale pentru 2008 este de 3,8%, plus minus un punct procentual, iar pentru 2009 de 3,5%, plus minus un punct procentual.
CNP a revizuit în creștere estimările privind majorarea prețurilor în acest an, cu 0,9 puncte procentuale, astfel că inflația se va situa, la finele anului 2008, la 5,4%, potrivit variantei preliminare a prognozei de primăvară.
Președintele Băsescu s-a întâlnit, miercuri dimineață, la Stockholm, cu reprezentanți ai mediului de afaceri din această țară, la deschiderea Forumului Economic Româno-Suedez.
Băsescu a susținut un discurs în limba engleză, precizând la început că acesta reprezintă un nou prilej pentru presă să râdă și să critice modul în care el vorbește această limbă.
Președintele Băsescu le-a făcut o prezentare „pragmatică” oamenilor de afaceri suedezi prezenți la eveniment asupra economiei românești. El a precizat că în România se înregistrează de câțiva ani creștere economică și a subliniat că prioritatea în acest moment în România este ținerea sub control a inflației.
El a adăugat că domeniile prioritare pentru România și în care ar fi nevoie de investiții sau de dezvoltare a unor proiecte care să fie finanțate cu bani europeni o constituie dezvoltarea infrastructurii de autostrăzi și căi ferate, de mediu, dezvoltarea agriculturii și a mediului rural.
Președintele a subliniat că este nevoie de modernizarea infrastructurii rutiere și de căi ferate pe coridoarele pan-europene IV și IX, de reducerea emisiilor de dioxid de carbon și de regularizarea albiilor unor râuri care au cauzat în trecut inundații. El a mai spus că un obiectiv al României este dezvoltarea industriei alimentare, care să se facă îndeosebi în zona rurală, ca parte a politicii a dezvoltare rurală.
Referindu-se la domeniul educației, Băsescu a menționat semnarea pactului la nivel politic și la nivel de organisme cu activitate în domeniu, menționând că în România trebuie făcută o reformă profundă a sistemului de învățământ.
Băsescu a spus că România este interesată în dezvoltarea industriei militare, precizând că există premise bune în acest sens. El a menționat că România este interesată și de dezvoltarea turismului.
El a declarat că mediul de afaceri din România poate fi caracterizat ca unul stabil, cu un sistem de impozitare relativ performant. Băsescu a amintit că în 2006 investițiile străine au fost de 9,1 miliarde de euro, în 2007 de 7,2 miliarde de euro și că în 2008 se așteaptă, „realistic vorbind”, un nivel de peste 8 miliarde de euro.
Șeful statului s-a referit și al industria IT, spunând că din acest punct de vedere există condiții excelente în România, companii precum Nokia, Renault, Ford, Oracle, IBM deschizându-și deja sau urmând să își deschidă centre de cercetare în țara noastră. El a spus că România are un potențial foarte bun din punctul de vedere al industriei IT, iar în sprijinul afirmațiilor sale a spus că „în Silicon Valley româna este cea de-a treia limbă oficială”.
Băsescu are programată în cea de-a doua zi a vizitei de stat în Suedia vizitarea companiei Vattenfall, a cărei activitate este legată de tratarea apelor uzate. Această companie desfășoară în România activități de retehnologizare a termocentralei de la Rovinari.