Băsescu retrimite Parlamentului modificările la legea privind sancționarea spălării banilor



Traian Băsescu a retrimis, miercuri, la Parlament legea privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, atrăgând atenția că, prin modificările aduse, se limitează capacitatea operațională a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și i se reduce rolul la unul pur formal.Potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale, legea trimisă la promulgare modifică și completează Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, prin transpunerea prevederilor Art. 8 din Directiva 2010/78/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2010.Totodată, însă, potrivit expunerii de motive, actul normativ își propune „consolidarea capacității operaționale a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și întărirea cooperării cu toate autoritățile de aplicare a legii”, se mai arată în comunicat. În acest context, potrivit cererii de reexaminare, modificările aduse alineatului (1) al Articolului 8 și alineatului (2) al Articolului 26 din Legea nr. 656/2002, precum și abrogarea, începând cu data de 1 februarie 2014, a punctelor 1 și 2 ale Articolului 55 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, prin care atribuția Oficiului de sesizare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este înlocuită cu atribuția de simplă informare a autorităților judiciare, sunt de natură a limita capacitatea operațională a Oficiului și de a-i reduce rolul la unul pur formal.”În forma inițială, atunci când Oficiul constata existența unor indicii temeinice de spălare a banilor sau de finanțare a actelor de terorism, această autoritate avea obligația sesizării de îndată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar această instituție avea obligația efectuării de cercetări cu privire la existența sau inexistența unor asemenea fapte grave. În legea transmisă spre promulgare, prin inserarea obligației de informare (în loc de sesizare) a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nu se mai creează obligația de cercetare a aspectelor cu care s-a făcut informarea, Parchetul putând decide dacă va da sau nu curs acestor cercetări”, se mai arată în cererea de reexaminare. În cerere se menționează și că, prin modificarea adusă alineatului (7) al Articolului 26 din Legea nr. 656/2002, reprezentantul Asociației Române a Băncilor nu va mai face parte din plenul Oficiului, ca structură deliberativă și de decizie.”La momentul adoptării Legii nr. 656/2002, includerea unui reprezentant al Asociației Române a Băncilor în plenul Oficiului a avut la bază dezvoltarea unor mecanisme adecvate și eficiente în vederea coordonării luptei împotriva spălării banilor și combaterii terorismului, activitate în care considerăm implicarea sistemului bancar ca necesară și importantă. În acest sens, considerăm oportună reintroducerea în plenul Oficiului a reprezentantului Asociației Române a Băncilor. Totodată, având în vedere necesitatea păstrării unui reprezentant Asociației Române a Băncilor, alături de introducerea unui reprezentant al Autorității de Supraveghere Financiară, pentru păstrarea unui mecanism optim de luare a deciziilor în cadrul plenului Oficiului, ținând, totodată, cont și de atribuțiile Serviciului Român de Informații în acest domeniu, susținem și includerea unui reprezentant al acestui Serviciu în plenul Oficiului”, se arată în comunicat.