Băsescu respinge legea care permite salariaților Loteriei Române să participe la profitul net



Președintele Traian Băsescu a cerut Parlamentului, luni, reexaminarea unei legi prin care se dă posibilitatea salariaților Loteriei Române să participe la profitul net al companiei, prin repartizarea unei cote de 10% din profitul contabil, susținând că prevederea nu este oportună. Șeful statului a trimis Parlamentului, luni, cererea de reexaminare a Legii pentru modificarea articolului 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului 195/2001 privind repartizarea profitului Companiei Naționale „Loteria Română” S.A.
Potrivit unui comunicat al Președinției, șeful statului menționează în cererea de reexaminare că prin actul normativ se dă posibilitatea salariaților Companiei Naționale „Loteria Română” S.A. ca, începând cu exercițiul financiar al anului 2009, să participe la profitul net al companiei, prin repartizarea unei cote de 10 la sută din profitul contabil, rămas după deducerea impozitului pe profit.
Băsescu subliniază că Loteria Română este o societate comercială pe acțiuni, cu capital integral de stat, având ca obiect de activitate exploatarea exclusivă a jocurilor de noroc tip loto, expres, pronosport, loz în plic și „instant lottery”.
„Această activitate tip monopol asigură o sursă permanentă de venituri, precum și realizarea de către companie a unui profit considerabil. În prezentul context, consider că modificarea legislativă adusă nu este oportună. Legea nu conține o fundamentare a modificărilor aduse. Pentru o decizie corectă, consider că este necesar să se cunoască cuantumul profitului realizat de Compania Națională Loteria Română S.A. în ultimii ani, precum și situația personalului acestei companii pentru a se putea stabili ceea ce presupune repartizarea către salariați a unei cote de 10 la sută din profitul contabil, rămas după deducerea impozitului pe profit”, scrie președintele.
El afirmă și că motivarea inițiatorilor acestei legi, conform căreia „prin prezenta propunere legislativă se va realiza eliminarea caracterului discriminatoriu aplicat Companiei Naționale Loteria Română S.A. și alinierea acestei companii la schema general valabilă pentru toți ceilalți agenți economici din economia națională, în ceea ce privește participarea salariaților la profitul net al companiei, prin repartizarea unei cote de până la 10% din profitul net…” nu este „pe deplin sustenabilă deoarece Loteria Română desfășoară o activitate monopol de stat, fără a avea concurență pe piață”.
„Potrivit art. 26 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, contribuția de asigurări sociale nu se datorează asupra sumelor reprezentând participarea salariaților la profit. Așadar, impozitarea acestor categorii de venituri urmează un regim fiscal diferit față de celelalte venituri din salarii, acest lucru determinând o contribuție mai mică la bugetul asigurărilor sociale de stat și, în consecință, diminuarea veniturilor bugetare”, scrie șeful statului în cerere.