Băsescu: Reforma MAI a însemnat doar învârtirea unor căsuțe; vă cer o evaluare om cu om



Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, la bilanțul MAI, că până acum reformarea ministerului a însemnat doar „învârtirea unor căsuțe”, de fapt „o păcăleală pentru oamenii politici și public” și a cerut, pe ton răspicat, în calitate de președinte al CSAT, „o evaluare om cu om”.
„Nu mă va impresiona deloc dacă domnul ministru Igaș vine în CSAT cu un nou rând de pătrățele altfel așezate, voi aprecia dacă vine cu un sistem de selectare a oamenilor care mai pot rămâne în minister”, a declarat șeful statului.
Șeful statului a subliniat că nu se poate vorbi de restructurare și eficientizare în MAI doar „învâtind căsute în organigramă”, nici la nivel central, nici teritorial.
Băsescu a cerut „o evaluare om cu om”, pentru un personal competent sau integru.
În opinia președintelui, sunt două ministere care nu au putut fi reformate în ultimii 20 de ani, Ministerul Finanțelor și Ministerul Administrației și Internelor, indiferent prin ce procese au trecut, menționând „conservatorismul” acestora.