Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că PSD este câștigătorul moral al alegerilor, iar PDL este câștigător „de facto”, având mai multe mandate în Parlament decât social-democrații. El a susținut o declarație de presă la Cotroceni, la finalul căreia a ținut să dea o explicație jurnaliștilor prezenți.
Băsescu a spus că, după alegeri, a văzut la televizor că atât Emil Boc, cât și Mircea Geoană susțin că partidul pe care fiecare îl reprezintă a câștigat alegerile.
În opinia lui Traian Băsescu, PSD este câștigătorul moral al alegerilor, având în vedere că a luat cu 90.000 voturi mai mult decât PDL.
Șeful statului a menționat însă că PDL este câștigătorul de facto al alegerilor, având în vedere că în urma redistribuirii are mai multe mandate în Parlament decât PSD.
Întrebat ce importanță are acest lucru, Băsescu a răspuns că este important, având în vedere că prevederile Constituției fac referire la numărul de mandate și nu la numărul de voturi obținute.
Întrebat cum va împăca cele două partide în aceste condiții, Băsescu a răspuns: „Prin Constituție”.
El a mai fost întrebat dacă la consultările care vor avea loc vineri la Cotroceni așteaptă și propuneri de premieri din partea partidelor, șeful statului răspunzând că, fiind vorba de consultări, așteaptă orice de la partide.
În încheiere, el a ținut să menționeze că un subiect important care va fi discutat vineri la Cotroceni cu partidele este cel legat de clauza de salvgardare în domeniul Justiției.