Băsescu: Principiul liberei circulații nu poate fi aplicat restrictiv, pe principii etnice



Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, la întâlnirea cu diplomații acreditați la București, că principiul liberei circulații în Uniunea Europeană nu poate fi aplicat restrictiv, pe principii etnice.
Șeful statului a făcut, în intervenția sa, referire la situația comunității roma, arătând că este necesar ca, în completarea eforturilor naționale, acest grup, în speciali romii nomazi, să beneficieze de o abordare la nivel european, în ceea ce privește proiectele de incluziune socială.
„În același timp, principiul liberei circulații nu poate fi aplicat restrictiv pe principii etnice”, a adăugat Băsescu.
Cadrul normativ european în materie trebuie aplicat unitar, a subliniat președintele.