Băsescu prezintă unor oameni de afaceri oportunitățile de investiții în zona românească a Dunării



Președintele Traian Băsescu s-a întâlnit, marți, cu reprezentanți ai unor companii austriece cărora le-a spus că porturile românești de la Dunăre au nevoie de investiții foarte mari pentru a deveni performante și că există oportunități de investiții în servicii în sectorul românesc al fluviului.
Întâlnirea dintre șeful statului și reprezentanții a peste 50 de firme austriece a avut loc la bordul unui vapor sub pavilion austriac, în timpul unei croaziere pe Dunăre, în zona Orșova.
Băsescu le-a spus oamenilor de afaceri prezenți că România administrează 1.075 de kilometri de Dunăre, iar potențialul de transport pe care acest fluviu îl are este utilizat în proporție de doar 10-15 la sută.
El a menționat că România va beneficia până în anul 2013 de 250 milioane de euro din fonduri europene pentru îmbunătățirea condițiilor de navigație pe Dunăre, astfel încât până în acel an fluviul va îndeplini toate condițiile pentru navigație în siguranță, indiferent de debite.
Șeful statului a spus că, de-a lungul celor 1.075 de kilometri, România are 23 de porturi la Dunăre, caracteristica acestora fiind slabul nivel tehnologic. „Porturile necesită investiții foarte mari pentru a deveni performante”, a spus Băsescu, menționând însă că „partea costisitoare a porturilor există deja, iar cea care necesită modernizări fiind cea legată de operarea navelor”.
El a mai spus că un avantaj al porturilor dunărene este că acestea au legătură cu Marea Neagră prin porturile Constanța și Midia.
Șeful statului a precizat că el vede două oportunități sau două categorii de investiții de-a lungul Dunării: în modernizarea și administrarea unora dintre porturile românești de la acest fluviu și în servicii directe în porturi și de-a lungul lor.
El a adăugat că turismul este un alt domeniu în care se poate investi, localități, stațiuni balneo-climaterice și istorice precum Herculane și Cheile Buții aflându-se în relativa apropiere a fluviului.
Președintele i-a asigurat pe oamenii de afaceri austrieci că sunt bineveniți în România. „Cred că Dunăra este locul potrivit unde se pot face investiții acum, indiferent dacă vorbim despre malul românesc, bulgăresc sau sârb”, a adăugat el.
După discurs, șeful statului a vizitat vaporul pe care a avut loc întâlnirea, discutând cu cei prezenți, admirând peisajul și intrând chiar în cabina căpitanului, unde a stat de vorbă cu membrii echipajului.
La un moment dat, un consilier al președintelui i-a arătat acestuia statuia lui Decebal sculptată în stâncă, de la Cazanele Dunării. În acest context, președintele i-a spus unui reprezentant austriac că există o glumă legată de faptul că romanii au cucerit Dacia în anii 101, 102, 105, 106, iar în prezent românii cuceresc Italia, ambele evenimente petrecându-se „sub Traian”. Cei aflați în apropierea președintelui au râs, iar unul dintre ei a întrebat de unde știe această glumă, Traian Băsescu răspunzând că o știe de la premierul italian Silvio Berlusconi.