Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Predeal, că autonomia teritorială nu poate exista în România și că politicienii care încearcă să păcălească oamenii susținând contrariul vor culege roadele minciunii. Băsescu a spus că drepturile maghiarilor trebuie respectate. „Maghiarii trebuie să poată învăța în limba lor, să se adreseze în justiție în limba lor, să fie reprezentați în Parlament, să fie reprezentați în administrația locală, să poată să urmeze facultăți în limba lor”, a spus președintele, potrivit Antena 3.
El a menționat însă că în România nu este posibilă autonomia teritorială, iar politicienii care susțin contrariul mint și vor suporta consecințele.
„Autonomie teritorială nu poate exista în România și cine îi păcălește pe oameni că se poate încălca o Constituție a statului român nu face altceva decât să culeagă mai târziu roadele minciunii. Teritoriul țării nu se poate împărți după dorințele unor politicieni care jură în Parlament că vor respecta Constituția și, când ajung acasă, incită la neresepctarea Constituției”, a afirmat șeful statului, menționând că ar fi mai bine ca acești politicieni să se preocupe de soarta economică a județelor Harghita și Covasna.
Președintele Traian Băsescu a plecat, joi, în cursul zilei, spre Predeal, unde s-a plimbat prin pădure cu snowmobilul.
Șeful statului este așteptat vineri, să facă o vizită în Covasna, posibil și în Harghita.