Băsescu: Piramida e inversată în justiția noastră, politica de resurse umane a eșuat



Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la CSM, că „piramida este inversată în justiție”, politica de resurse umane eșuând, că transparența promovării la ICCJ trebuie sporită și că poziția CSM privind Legea micii reforme blochează aplicarea acesteia.
„Politica de resurse umane a eșuat”, a susținut șeful statului la CSM.
El a menționat că strategia de resurse umane a fost stabilită în CSM în 2008, la o ședință la care a participat și el, însă redistribuirea nu a avut loc.
„Dacă facem strategii fără să le punem în aplicare, nu știu unde ajungem”, a adăugat președintele.
Traian Băsescu a susținut că justiția din România este „o piramidă care are baza în sus și vârful în jos”.
„Piramidă este inversată în justiția noastră”, a adăugat el, menționând că aceeași situație a existat și în armată, însă acolo s-a făcut un efort pentru așezarea pe baze corecte. „Să facem și în justiție”, a mai spus Băsescu.
În ceea ce privește transparența promovării la ICCJ, șeful statului a spus că este „un murmur” din instanțe, dar și din exterior, de la cei care evaluează, și a susținut că trebuie găsite modalități de promovare mai transparentă.
Președintele a făcut referire și la „o problemă extrem de delicată”, apreciind că poziția CSM privind Legea micii reforme blochează aplicarea acesteia și că CSM ar trebui să renunțe la standarul privind volumul optim de activitate.
Traian Băsescu a acuzat CSM și de faptul că blochează modificarea Legii răspunderii magistraților (Legea 330/2004) și a cerut reevaluarea poziției Consiliului.
Pe de altă parte, șeful statului a apreciat că evaluarea a 99% din magistrați cu calificativul „foarte bine” nu corespunde exact cu ceea ce se întâmplă în justiție.