Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că numele „viitorului premier” fusese demult discutat de el și fostul prim-ministru și că a fost o opțiune în privința momentului la care această schimbare să aibă loc.
„O spun acum public: numele viitorului prim-ministru fusese demult discutat și cunoscut atât de mine, cât și de fostul prim-ministru al Guvernului României Emil Boc”, a spus Băsescu.
Președintele a adăugat că „cei care s-au declarat surprinși n-au avut decât să fie surprinși”.
„A fost pentru noi o opțiune legată de moment: când putem să ne asumăm acest eveniment, nu dacă trebuie să ni-l asumăm”, a mai spus șeful statului.