Băsescu: Nu vedem de ce ne trebuie un tratat privind frontiera româno-moldovenească



Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la o dezbatere,că un tratat cu Republica Moldova nu este o prioritate și că România nu vede de ce ar fi nevoie de un document referitor la frontiera cu această țară.
Întrebat cum comentează declarațiile recente ale oficialilor de la Chișinău referitoare la semnarea unui tratat între România și Republica Moldova, Traian băsescu a răspuns: :”Nu-i o prioritate. Noi am recunoscut imediat după destrămarea fostei Uniuni Sovietice fostele frontiere. Nu vedem de ce ne trebuie un tratat care să vizeze frontiera de stat româno-moldovenească”.
El a subliniat că România a recunoscut frontierele fostei URSS „așa cum statele și le-au asumat”.
„Deci, nu cred că este nevoie să consolidăm prin propria noastră voință un act din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, pe care niciunul dintre noi nu-l acceptă ca fiind valid și legal”, a spus Băsescu.
Referindu-se tot la Republica Moldova, șeful statului a precizat că România susține apropierea Ucrainei față de NATO, pentru că aceasta corespunde intereselor de securitate și pentru că astfel Republica Moldova s-ar afla între două state membre ale Alianței Nord-Atlantice.
Traian Băsescu a amintit că Republica Moldova se declară stat independent, stat care a lipsit România de pârghia prin care să ajute această țară să se apropie de NATO.
Republica Moldova condiționează semnarea unui acord bilateral privind micul trafic la frontieră, care să permită moldovenilor din apropierea graniței românești să intre în România fără viză, de încheierea unui tratat de frontieră, a relatat vineri Deutsche Welle în pagina electronică.
România evită însă semnarea tratatului, deoarece îl consideră inutil și contrar realităților istorice care îi leagă pe românii de pe cele două maluri ale Prutului. Bucureștiul consideră că ar fi mai productiv dacă cele două părți ar discuta despre un acord de parteneriat în spirit european, potrivit Deutsche Welle.
Șeful diplomației moldovene, Andrei Stratan, a confirmat joi că a primit textul acordului privind reluarea micului trafic la frontieră, dar a precizat că accesta nu poate fi examinat decât împreună cu un acord de frontieră între cele două state, document pe care Bucureștiul îl consideră depășit și evită negocierile asupra sa.