Băsescu: Nu ne-am îndeplinit obligațiile privind MCV și statul de drept în ultima perioadă



Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Cotroceni, la începutul întrevederii cu vicecancelarul austriac Michael Spindelegger, că România nu și-a îndeplinit, în ultima perioadă, obligațiile privind MCV și statul de drept.
Băsescu l-a primit, miercuri, la Cotroceni, pe Spindelegger, căruia i-a mulțumit pentru sprijinul constant al Austriei în legătură cu problemele pe care le are România în interiorul UE, legat de Schengen sau MCV.
El a subliniat că România trebuie să respecte cerințele Tratatului.
„În România toată lumea vorbește despre ceea ce Comisia cere, dar, în realitate trebuie să îndeplinim obligațiile asumate prin tratatul de aderare. Noi am cerut să fim înăuntru, iar condițiile sunt bine cunoscute de către politicieni, chiar dacă de mai multe ori, din cauza populismului, dăm vina pe Bruxelles”, a arătat președintele Băsescu.
Potrivit afirmațiilor acestuia, România nu și-a îndeplinit în ultima perioadă angajamentele referitoare la MCV și la statul de drept .
Președintele Băsescu va participa, miercuri, la Congresul PPE, în calitate de invitat.