Oficial, Băsescu nu e membru de partid. Nu are voie. Potrivit Constituției, o dată ce a câștigat alegerile prezidențiale, Traian Băsescu a fost forțat să-și dea demisia din PD. Trebuia să devină un președinte al tuturor românilor, nu doar al partidului care l-a propulsat în alegeri. Băsescu a demisionat din PD. Dar asta nu înseamnă că Băsescu a încetat să facă politică. Să nu vă înșelați cumva că Emil Boc e de capul lui în fruntea PD-ului. Nu are cum. Cu un lider – chiar informal – precum Băsescu, care nu admite un al doilea căpitan pe puntea vasului său, Boc este cel mult un jalnic secund ce se chinuiește zilnic să bată clopotul, poate-poate îl vede lumea cât e de important.
Să revin însă la președinte. Băsescu face în continuare politică. O demonstrează mișcările de trupe din jurul guvernului. Pogea pleacă din guvern. Spune la televizor că se întoarce în afaceri, dar apoi se angajează la Cotroceni. Berceanu se luptă prin parlament să câștige șefia unei camere, apoi, când vede că bătălia e pierdută, hop! Apare la Transporturi. O sulă grea în coasta lui Tăriceanu. Politica lui Băsescu nu e deloc constructivă pentru comunitate. Doar pentru ego-ul său.
Din păcate pentru cei care l-au votat în 2004 și pentru aspirațiile anti-pesediste ale majorității, Băsescu nu mai face politică de atunci. A schimbat registrul și a trecut treptat-treptat în alta zonă: se afișează cu Becali, dă încurajări lui Voiculescu și mai nou, face și jocurile PSD. De ce spun asta? Pentru luni, parlamentarii PSD se pregătesc să arunce în dezbatere o moțiune de cenzură la adresa guvernului. Dacă moțiunea trece, cade cabinetul Tăriceanu. Deși toată lumea țipă pe toate canalele de TV că “avem nevoie de stabilitate” să intrăm în UE la termen. Ce face Băsescu în aceste condiții? Încearcă cumva să sporească mesajele de stabilitate? Depune cumva eforturi să întărească forța motoare ce ar trebui să duca România în Europa? Nu! Băsescu își anunța prezența în Parlament cu un discurs despre starea națiunii înaintea aderării la UE. Vă imaginați cumva că Băsescu îl va lăuda pe Tăriceanu? Că va susține cabinetul? Că va condamna tentativele de destabilizare politică in momente sensibile pentru România?
Haideți să vedem, mai sunt două zile. Eu pariez însă că dacă vine în Parlament, tonul lui Băsescu va fi destul de critic pentru a fi ușor de asimilat în discursul general parlamentar de condamnare a cabinetului Tăriceanu și de susținere a moțiunii PSD. Băsescu nu face politică. Dar se folosește de ea.